Năstăsie a semnat cu Dinamo: „Sper să ies de aici la pensie! De trei ani tot negociez transferul”:)

Cosmin Năstăsie a semant, așa cum ProSport v-a anunțat în
exclusivitate, pentru doi ani cu Dinamo. Mijlocașul este extrem de
bucuros că a dat marea lovitură și speră să rămână în Ștefan cel
Mare o perioadă cât mai lungă.

Sunt foarte fericit că am semnat cu Dinamo. Este un pas
mare înainte, sper să fie într-un ceas bun. Sper să «ies la pensie»
de la Dinamo și să joc până la 40 de ani. Îmi pare rău că am
plecat de la FC Argeș, dar pentru că situația era foarte grea și nu
mi-am primit banii de trei luni, a tebuit să fac acest pas
important în cariera mea
„, a declarat Năstăsie pentru
ProSport.

Pe postul său în trupa „câinilor” evoluează Gabi Torje, jucător
ce pare a fi, pentru moment inamovibil; acest lucru nu îl sperie pe
fostul piteștean, care e convins că va avea, la un moment dat,
șansa să fie titular și va profita din plin de ea.

Știam că va fi concurență pe postul meu, știam că sunt
fotbaliști foarte buni, dar nu am de ce să fiu speriat, va veni și
șansa mea
.”.

Mijlocașul a fost aproape să semneze cu Dinamo și în iarnă, dar
tratativele au intrat în impas. Contacte între cele două părți au
mai fost de-a lungul timpului, așa că întrebat cât de dificile au
fost negocierile, Năstăsie a glumit. „Destul de mult (râde) …trei
ani.”, a fost reacția mijlocașului.

„Pe nea Ando îl cunosc doar de la TV, dar rezultatele
spun totul despre un antrenor. Și el le are.”

„Sigur că Dinamo are șanse la titlu, este o echipă mare, dar
depinde doar de noi, de jucători. Miercuri mă prezint la echipă,
atunci voi avea primul antrenament. D-abia
aștept.”

Publicat: 03 07. 2010, 18:54
Actualizat: 03 07. 2010, 18:55