La 36 de ani, experimentatul atacant Andrei Cristea a fost din nou decisiv pentru Poli Iași într-un meci cu Dinamo. După ce în meciul tur din play-out a adus victoria Iașiului pe final, Cristea a recidivat duminică împotriva echipei cu care în urmă cu un deceniu câștiga titlul de golgeter.
În minutul 85 al partidei din Ștefan cel Mare, Andrei Cristea, abia intrat în teren, și-a asumat execuția unui penalty într-un moment crucial și a tras cu sânge rece de la punctul cu var, aducând un punct foarte important echipei din Copou. O ratare în acel moment ar fi însemnat practic diminuarea până aproape de zero a șanselor de salvare.
Dincolo de momentul penalty-ului, pe final de meci și la scor defavorabil echipei sale, presiunea era cu atât mai mare cu cât Cristea avea în față un portar care în meciul cu Clinceniul apărase două lovituri de la 11 metri. Andrei Cristea recunoaște că a simțit o presiune imensă la faza penalty-ului și a dezvăluit cum a încercat să-i distragă atenția portarul Straton.
„A fost un moment crucial pentru că un penalty este foarte important, mai ales într-un moment ca acesta, în minutul 85 și la scorul de 1-0 pentru gazde. Era o presiune foarte mare pe umerii mei, dar am avut mare încredere că voi înscrie. Sunt obișnuit cu astfel de momente și mă bucur că am avut sânge rece și tăria de a executa. În plus, să știți că Straton este unul dintre cei mai buni portari din Liga I la penalty-uri. Și cu Clinceniul, în etapa trecută, a apărat două penalty-uri.
Mi-a și spus după meci că știa unde dau, știa unde am executat până acum. Mă bucur că am dat tare. Am dat sus, pentru că știam că se duce la semiînălțime, că este un portar înalt. M-a întrebat unde dau, dar nu i-am răspuns, pentru că eram foarte concentrat și încercam să nu ies din starea mea și din miza acelui moment. Am rămas concentrat. Fiecare portar are stilul lui, fiecare încearcă să intre în mintea adversarului și să-și facă treaba pentru echipa lui. E bine că până la urmă am luat un punct care ne menține în cursă, un punct meritat”, a declarat Andrei Cristea pentru ProSport.
Acesta spune că momentul psihologic al meciului din Ștefan cel Mare a fost bara lui Neicuțescu: „A fost un meci complicat. Eu chiar în timpul meciului, când am văzut șutul în bară al lui Neicuțescu, când am văzut că din bară mingea l-a lovit pe Teo (n.r. portarul Teodor Axinte), le-am spus și colegilor că acesta este momentul nostru și că norocul se va întoarce cu fața la noi.
Eram sută la sută convins că nu vom pierde. Și după aceea a fost ocazia lui Popa, care a ratat singur cu portarul. Chiar i-am spus și lui Răuță că nu vom pierde. Până la urmă am scos un egal bun, doar în condițiile în care noi vom bate Viitorul în etapa viitoare”, a mai spus Andrei Cristea.
Golgeterul în activitate al Ligii I le-a transmis un mesaj plin de optimism suporterilor din Copou, cărora le-a cerut să aibă încredere în echipă: „Cu Dinamo am obținut un punct care ne dă speranțe. Este un egal bun, un rezultat care ne dă încredere, e bine că am reușit să legăm două meciuri cu rezultate pozitive. Mă bucur că echipa joacă din ce în ce mai bine, jucătorii sunt din ce în ce mai motivați, mai preocupați de a obține rezultate. Aș vrea să fac și un apel pe această cale la toți cei care țin la sportul ieșean să fie optimiști, să aibă încredere în noi, să fie în continuare alături de echipă.
Avem nevoie și de susținerea celor care stau lângă echipă. Eu am mare încredere că Iașiul se va salva de la retrogradare și cu toții trebuie să aibă încredere în noi. Mai avem cinci finale, iar cel mai important meci acum este primul, cel cu Viitorul. Dacă vom reuși să câștigăm, vom avea șanse mari să ne salvăm. Fanii ieșeni întotdeauna au fost alături de noi în momentele dificile și acum le transmit să fie optimiști. Aveți încredere în noi că ne vom salva!”.
Andrei Cristea a lăudat maniera de arbitraj a lui Andrei Chivulete și atitudinea de respect arătată de ”central” față de jucători.
„Mi-aș dori ca totul să se decidă pe teren până la final, dar când văd ce se întâmplă dați-mi voie să am semne de întrebare. Au fost arbitraje ciudate până acum, care ne-au dezavantajat clar. Dar vreau să remarc arbitrajul lui Andrei Chivulete. A arbitrat foarte bine și merită felicitat, este unul dintre cei mai buni arbitri la ora actuală. Chiar dacă a acordat ușor penalty pentru Dinamo. Poate a făcut greșeli, dar maniera în care a arbitrat mi-a plăcut, dar și modul cum comunică cu fotbaliștii pe teren. Asta m-a câștigat. Merită felicitat! Se vede că vine dintr-o familie de foști arbitri. Chiar dacă a greșit, a avut o manieră corectă, care inspiră respect. Un arbitru cu prestanță, care îți dă încredere. Chiar dacă greșește se vede că nu o face cu intenție. Chivulete a demonstrat că este unul dintre cei mai în formă arbitri la ora actuală în campionatul românesc”, a punctat Cristea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER