Președintele FRF, Mircea Sandu a apărut în fața celor interesați de soarta fotbalului românesc, în cadrul unei conferințe de presă.
Oficialul Federației Române spune că nu crede că Vasile Avram este vinovat în scandalul în care conducătorul CCA este acuzat pentru luare de mită și trafic de influență.
„Nu cred în vinovăția lui Vasile Avram. De-a lungul acestor ani l-am văzut într-o activitate privată. Și-a asigurat o protecție asupra familiei. Nu a dat niciun semnal că ar face lucruri neregulamentare.
Există o serie de proiecte pe care le-a început și le are în derulare. Am primit de la CCA o listă cu activitățile pe care le-a făcut de-a lungul timpului.
Relația dintre FRF și CCA este doar un pur administrativă. Din punct de vedere tehnic aceste atribuții le-au revenit în totalitate. Nu am avut întâlnire cu Comisia niciodată. După cazul cu Constantin Gheorghe am mutat sediul CCA pentru a nu mai fi în aceeași clădire cu Federația
Am încercat să le insuflu un sigur lucru, acela de a pregăti arbitri tineri. Relația cu domnul Țerbea a fost una pur și simplu întâmplătoare, în cadrul Comitetului Executiv. Nu i-am văzut pe cei doi să se ascundă. Nu cred că este vorba de un act de corupție acela de a merge cu elicopterul, a fost ceva privat.”, a spus Mircea Sandu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER