Nașul Stelei!** Bălțoi: „Marchez și sâmbătă”

De câte ori a marcat contra
echipei din Ghencea, fie că era la Dinamo sau Farul, echipa sa nu a
pierdut.

Uniriștii au prins curaj după ce au bifat trei victorii consecutive
acasă și au pierdut abia în minutul 90 meciul din Gruia. Alba știe
cum poate să bată Steaua sâmbătă, antrenorul Sliskovic având un as
în mânecă în persoana lui Bălțoi.

Crescut în curtea rivalei Dinamo, Alexandru Bălțoi (27 de ani) și-a
atras supranumele de „naș al Stelei”, reușind să înscrie de patru
ori contra acestora! De remarcat că de fiecare dată când a marcat
contra Stelei, fie că era la Farul sau Dinamo, echipa sa nu a
pierdut.

Bălțoi speră să repete isprava și sâmbătă și recunoaște că meciul
este special pentru el. „Am jucat multe derby-uri împotriva Stelei,
când eram la Dinamo și sunt supermotivat când joc contra lor. Sper
să înscriu din nou. Ne așteaptă un meci greu, dar avem moralul bun
după meciul de la Cluj, în ciuda înfrângerii”, a declarat
Bălțoi.

Atacantul crede că echipa sa se mai poate salva de la retrogradare,
chiar dacă este la șapte puncte de un loc neretrogradabil. „Nu prea
am jucat la Alba, dar în cele cinci etape ce au rămas sper să dau
totul pe teren pentru a ne îndeplini obiectivul. Mai sunt șanse
matematice, eu cred în salvare. Nu știu ce voi face din vară, poate
voi rămâne la Unirea”, a mai spus Bălțoi, care nu a marcat niciun
gol pentru Alba în 318 minute jucate.

Golurile lui Bălțoi
împotriva Stelei

Supercupa României 2005 Dinamo – Steaua 3-2 (Fl. Bratu ’38, ‘Bălțoi
’69, Cl. Niculescu ’84 / N. Dică ’15, V. Iacob ’44)
2002-2003, etapa 28 Farul – Steaua 2-1 (Senin ’66, Bălțoi ’87 /
Boștină ’39)
2003-2004, etapa 30 Steaua – Farul 2-2 (N. Dică ’39, Oprița ’40 /
Bălțoi ’48, L. Mihai ’90-pen)
2005-2006, etapa 6 Steaua – Dinamo 2-2 (D. Goian ‘6, N. Dică ’15 /
Zicu ’41, Bălțoi ’87)

Articol scris de Lucian
DANCIU

Publicat: 29 04. 2010, 12:44
Actualizat: 29 04. 2010, 13:12