„Nașul” trage sforile pentru finala Cupei UEFA la București
Numele orașelor care vor organiza finalele din 2011 și din 2012 se vor afla doar în septembrie. Președintele FRF ne asigură că una dintre ele se va disputa la București!
Comitetul Executiv al UEFA s-a întâlnit ieri la Vaduz. Pe ordinea de zi au fost și dezbaterile privind orașele care vor fi gazde pentru finalele Ligii Campionilor și Cupei UEFA în 2010. Pe “Santiago Bernabeu” se va da lupta pentru titlul celei mai tari competiții intercluburi din lume, în vreme ce Hamburgul va găzdui finala Cupei UEFA. România și-a depus candidatura pentru organizarea finalei Cupei UEFA din 2011 sau din 2012, însă rezultatele campaniei s-au amânat până în septembrie.
“Trebuia să discutăm tot astăzi, însă a rămas pentru toamnă”, ne-a declarat Mircea Sandu. “Noi am fi vrut finala din 2010, dar stadionul de-abia va fi gata la începutul anului. Or, după regulamentul UEFA, nu putem organiza decât după ce s-a organizat în prealabil pe noul stadion o competiție. Dar stați liniștiți… În mod cert una din finalele din 2011 sau 2012 va ajunge la București!”, a promis Sandu.
Mai mult ca sigur că vom avea una dintre aceste finale. UEFA era încântată că «Lia Manoliu» e aproape de centru, iar aeroportul lângă București
Ionuț Lupescu – manager general FRF