N’Doye aplaudat, Cristea ironizat** „Du-te la Barcelona!”
Puținii fani dinamoviști prezenți la partida disputată
de favoriți cu Unirea Alba Iulia nu au părut prea supărați pe
Ousmane N’Doye, intrat în dizgrația conducerii după ce a fost
surprins într-un club bucureștean în urmă cu câteva
zile.
Lăsat pe bancă de Cornel Țălnar, „închizătorul” dinamovist a fost
aclamat de suporterii de la tribuna a doua la pauza meciului, în
timp ce se îndrepta spre tunelul ce duce la vestiare.
Nu la fel de norocos a fost „Prințul” Adrian Cristea, acesta fiind
ironizat de fani pentru declarațiile din ultimul timp. „Du-te la
Barcelona” a fost mesajul „câinilor” din tribună pentru mijlocașul
care a declarat în urmă cu ceva timp că așteaptă un transfer în
străinătate.
De asemenea „ultrașii” și-au continuat războiul cu șefii formației
„roș-albe”, Borcea, Turcu sau „clanul” Becali fiind țintele
favorite.