N’Doye, bănuit de blat!** Vezi ce meci a vândut senegalezul!
Dinamo a renunțat la Ousmane N’Doye la finalul anului trecut,
iar decizia a fost de neînțeles pentru fanii „câinilor”.
Senegalezul era unul dintre cei mai buni jucători ai echipei lui
Ioan Andone, de aceea și motivul despărțirii trebuia să fie unul
foarte serios. Acum s-a aflat.
Senegalezul a fost
eliminat
Totul s-a petrecut la câteva zile după meciul de pe 7 noiembrie,
pierdut de Dinamo la Cluj, cu 1-0. Atunci, N’Doye a jucat foarte
slab și a fost și eliminat în minutul 86, după un fault dur la
Tony. Ce nu se cunoștea este că, la revenirea la București,
tehnicianul echipei l-a acuzat pe mijlocașul său că a „trântit”
partida cu ardelenii! Astfel, fotbalistul de origine africană este
la a doua pățanie consecutivă în orașul ardelean, după ce în
sezonul trecut a inițiat un scandal care a scindat practic echipa,
la nivel de jucători, dar și de acționari, în două tabere: pro și
contra N’Doye!
L-a
informat pe Badea
Concret, Andone a fost extrem de explicit și de categoric în
explicații și l-a anunțat despre bănuielile sale și pe președintele
clubului, Nicolae Badea. Iar cum „Fălcosul” are reputația unui
antrenor care știe tot se întâmplă cu vestiarul său și care deține
informații calde dinspre Gruia, loc unde a și lucrat, acționarul a
acceptat și măsura disciplinară propusă de antrenor. Excludere
imediată la satelitul Dinamo II, urmată de acceptarea primei oferte
de transfer pe adresa lui N’Doye, respectiv cea de la Astra.
250
de mii de euro va câștiga anual la Astra,
N’doye
„Doi
vând și trei nu vor”
Ioan Niculae a explicat încă o dată de ce cumpărarea clubul
Dinamo nu este, cel puțin momentan, posibilă. „Ei au acolo
cinci acționari. Doi vând, trei nu vând. Așa nu obțin majoritatea.
Iar eu asta vreau. Ei trebuie mai întâi să se întâlnească și să
decidă ce vor să facă. Apoi o să văd și eu”, a declarat
patronul Astrei Ploiești la GSP TV.
Dinu
Todoran ratează reunirea „câinilor”
Dinu Todoran, mijlocașul dorit de Dinamo, nu va putea semna cu
viitoarea sa echipă până la reunirea lotului. Fotbalistul trebuia
ca înainte de parafarea actelor să devină liber de contract, iar
acest lucru se va întâmpla după 8 ianuarie. Totuși, Todoran, care
va face și vizita medicală cu Unirea Urziceni, va putea pleca cu
roș-albii în cantonamentul din Antalya.