N”Doye e „câine”!

N''Doye e „câine
  • Publicat:
  • Actualizat:

Zi agitată ieri pentru acționarii din „Ștefan cel Mare”. Pentru prima oară în acest mercato, șefii dinamoviști au ambalat motoarele în căutarea unui „închizător”.

Țintă: Ousmane N’Doye! Pentru a urgenta lucrurile, Borcea și compania au luat legătura cu finanțatorul celor de la FC Vaslui, Adrian Porumboiu. Acesta, la rândul său, a vorbit cu jucătorul, care a părăsit cantonamentul moldovenilor în mare grabă, ajungând la București în jurul orei 20:00. Toți cei implicați s-au adunat la sediul de la „Computerland”. Prima rundă de negocieri a durat aproape două ore, iar la un moment dat, totul părea OK și N’Doye se pregătea să facă tradiționala poză de prezentare în tricoul alb-roșu. Surpriză însă, după ce cluburile s-au înțeles asupra sumei de transfer! Salariul cerut de fotbalist a fost catalogat drept „uriaș” de acționarii dinamoviști, iar discuțiile s-au întrerupt brusc, africanul părăsind sediul de la „Computerland”. A revenit totuși după două ore, au urmat alte runde de negocieri, iar în cele din urmă, aproape de miezul nopții, transferul s-a oficializat. N’Doye a semnat un contract pentru un an și jumătate, el urmând să încaseze un salariu de 120.000 de euro.

A fost dorit și de Steaua

După prestațiile sale excelente din tur, N’Doye a devenit o țintă pentru granzii Ligii I. Imediat după finalul turului, steliștii au încercat să-l transfere pe mijlocașul de 30 de ani la schimb cu Semedo. Într-o primă fază, transferul a fost anunțat de oficialii celor două cluburi, însă totul a căzut în momentul în care Porumboiu a realizat că Semedo nu poate evolua la Vaslui decât în sezonul viitor, întrucât în actuala stagiune a jucat deja pentru CFR și Steaua.

Merlier a semnat cu oltenii

Universitatea a obținut semnătura portarului belgian Pieter Merlier, care a evoluat ultima dată pentru „U” Cluj. În vârstă de 30 de ani, el a fost propus Științei de impresarul Traian Gherghișan. În vara lui 2008, Dinamo a fost la un pas să-l aducă în „Ștefan cel Mare”. Merlier este jucătorul Științei pentru următorii doi ani și jumătate.

"Indiferent dacă pleacă sau nu Ropotan, avem buget nelimitat pentru Liga Campionilor. De aceea l-am luat pe N’Doye, pentru a ne îndeplini visul" – Cristi Borcea, președinte executiv Dinamo

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
'Aurul negru' din România ajunge în cele mai exclusiviste restaurante din lume
'Aurul negru' din România ajunge în cele mai exclusiviste restaurante din lume
Ancuța lui Alex Bodi 'l-a băgat' la închisoare pe Orlando! Telenovela continuă: cum și-a jonglat iubițeii sexy-brunețica şi 'patronașul' a tunat-o din cap până-n picioare
Ancuța lui Alex Bodi 'l-a băgat' la închisoare pe Orlando! Telenovela continuă: cum și-a jonglat iubițeii sexy-brunețica şi 'patronașul' a…
Fiul adoptiv al Luminiței Anghel, în stare de șoc! Ce a aflat David Pușcaș despre mama lui naturală și ce mesaj i-a transmis?: „Îmi este frică, nu poți să faci chestia asta singur. Vreau să...”
Fiul adoptiv al Luminiței Anghel, în stare de șoc! Ce a aflat David Pușcaș despre mama lui naturală și ce…
Reghecampf, furios după concedierea din Tunisia: „De neînțeles!”. A lămurit ce oferte are acum
Reghecampf, furios după concedierea din Tunisia: „De neînțeles!”. A lămurit ce oferte are acum
Marius Şumudică şi-a dat demisia | VIDEO EXCLUSIV
Marius Şumudică şi-a dat demisia | VIDEO EXCLUSIV
Considerat
Considerat "numărul 1" şi "pictor" de Gigi Becali, fotbalistul a ajuns doar partener de antrenament la FCSB! "Nu a vrut…
O mai ții minte pe Victoria Ruffo? Cum arată acum regina telenovelelor latino, la 62 de ani. Fanii au rămas uimiți
O mai ții minte pe Victoria Ruffo? Cum arată acum regina telenovelelor latino, la 62 de ani. Fanii au rămas…
Mario Iorgulescu a EVADAT și riscă trei ani de închisoare în plus. Este dat în urmărire internațională
Mario Iorgulescu a EVADAT și riscă trei ani de închisoare în plus. Este dat în urmărire internațională
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
SURSE: Deficitul ar putea ajunge la 10%, iar creşterea economică va fi sub aşteptări. Guvernul ia în calcul noi taxe, TVA de 21% şi acord cu FMI
SURSE: Deficitul ar putea ajunge la 10%, iar creşterea economică va fi sub aşteptări. Guvernul ia în calcul noi taxe,…
Ce se ascunde în tunelurile secrete ale Vaticanului
Ce se ascunde în tunelurile secrete ale Vaticanului
Imagini rare cu soţia lui Marius Şumudică! Liliana e căsătorită cu omul momentului de peste 30 de ani
Imagini rare cu soţia lui Marius Şumudică! Liliana e căsătorită cu omul momentului de peste 30 de ani
Miliardarul 'Alexandrion' a fost înmormântat. Nicolae Ciucă și fostul ambasador al SUA l-au condus pe ultimul drum
Miliardarul 'Alexandrion' a fost înmormântat. Nicolae Ciucă și fostul ambasador al SUA l-au condus pe ultimul drum
Cea mai mare actriță pe care România a pierdut-o. Toți românii o păstrează în amintire: Ne pleacă oameni dragi..
Cea mai mare actriță pe care România a pierdut-o. Toți românii o păstrează în amintire: Ne pleacă oameni dragi..
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară:
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului…
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit de Paște
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit de Paște
Console portabile: cum să-ți îmbunătățești experiența de joc
Console portabile: cum să-ți îmbunătățești experiența de joc
Ești obligat să oprești dacă un pieton e pe sensul opus? Regula pe linia de tramvai
Ești obligat să oprești dacă un pieton e pe sensul opus? Regula pe linia de tramvai
Artista din România care și-a asumat relația cu o fată. Cum s-a filmat alături de noua ei iubită | VIDEO
Artista din România care și-a asumat relația cu o fată. Cum s-a filmat alături de noua ei iubită | VIDEO
×