Ousmane N’Doye este în dizgrație la Vaslui, iar la Dinamo ar urma să fie antrenat de Țălnar, tehnician cu care a colaborat excelent și în trecut.
Vârsta și desele escapade extrasportive ar putea fi obstacole în readucerea senegalezului.
În următoarele zile, Dinamo trebuie să se întărească serios. Sunt mai multe posturi unde echipa din „Ștefan cel Mare” are nevoie de cel puțin o „dublură”. Chiar dacă în conferința de presă a discutat despre un stoper și un fundaș stânga, Țălnar are mari probleme la închidere. După plecarea lui Boris Galchev, la Dinamo au mai rămas Issa Ba, Boubacar și Rus care pot juca pe poziția menționată, dar niciunul nu are caracteristicile complete ale unui mijlocaș defensiv veritabil. Astfel, prima grijă a dinamoviștilor este acoperirea acestui post, iar cei din „Groapă” s-au gândit și la Ousmane N’Doye, aflat în acest moment pe lista neagră a lui FC Vaslui. Mijlocașul de aproape 35 de ani este foarte iubit de suporteri, iar în trecut, când a mai evoluat pentru Dinamo, chiar sub comanda lui Cornel Țălnar, senegalezul a dat un randament excelent.
„Strică” vestiarul? Totuși, oficialii și antrenorii clubului se gândesc și la inconvenientele care stau în calea acestei reveniri. Pe lângă vârsta înaintată pe care o are, N’Doye este considerat și un jucător problemă, mai ales din cauza escapadelor din afara terenului. Cum lotul lui Dinamo este în prezent compus numai din jucători care nu au un palmares bogat în „derapaje”, conducătorii alb-roșilor vor cântări foarte bine dacă aducerea senegalezului este într-adevăr una de bun augur pentru club.
Giurgiu este aproape rezolvat, urmează Kanon Pe lângă mijlocaș, în „Groapă” mai sunt așteptați, cât mai repede, și doi fundași. Unul stânga, adică Alexandru Giurgiu, care va sosi la București de îndată ce-și va rezolva situația contractuală cu CS Turnu Severin și unul central. Chiar dacă staff-ul „câinilor” nu este încă hotărât cine va fi concurentul lui Luchin, Grigore și Scutaru, numele care se vehiculează cel mai des la Dinamo este cel al ivorianul Wilfried Kanon (19 ani), de la Gloria Bistrița.
63 de meciuri a jucat Ousmane N’Doye pentru Dinamo, în toate competițiile, dintre care 52 în Liga I
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER