N”DOYE: „Idolul meu este Dan Petrescu”

N''DOYE: „Idolul meu este Dan Petrescu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Înaintea partidei cu Unirea Urziceni, Ousmane N’Doye a vorbit fără rezerve despre preferințele sale profesionale. Mijlocașul echipei lui Hizo nu are „ochi”pentru Lionel Messi, Thiery Henry, Ronaldinho, ci se orientează către un alt model în carieră. „Îmi plac mulți jucători, dar idolul meu este Dan Petrescu. Îmi aduc aminte că avea un joc și o poftă de gol fantastice, nemaiîntâlnite la un fundaș și, cel puțin la Chelsea, rivaliza în execuții cu atacanții. De fapt, din câte știu, el a și fost atacant atunci când a început fotbalul. Îmi mai aduc aminte și de golul său de la Campionatul Mondial din 1994, împotriva Statelor Unite. A fost un jucător mare”, spune Ousmane N’Doye.

Mijlocașul a vorbit despre partida contra Unirii Urziceni. „Ne așteaptă un meci foarte dificil, cu o formație care, de asemenea, joacă în Cupa UEFA. Va fi dificil pentru că Unirea este o echipă în formă, drept dovadă și poziția din clasament, dar eu cred că vom reuși să ne impunem. Un rezultat bun în campionat ne-ar da încredere și pentru partida din UEFA”, a declarat mijlocașul „galben-verzilor”.

"Îmi aduc aminte de golul lui Dan Petrescu de la CM din 1994, împotriva Statelor Unite. A fost un jucător mare"
– Ousmane N’doye mijlocaș FC Vaslui

13 N’Doye a fost titular în toate meciurile Vasluiului în acest sezon, 8 de Liga I și 5 de cupe europene

600 de mii de euro a costat transferul senegalezului Ousmane N’Doye de la Academica de Coimbra

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Europa pe șine: Proiectul feroviar de mare viteză care va conecta întregul continent până în 2040

N-a scăpat nici Pescobar! Ce i-a spus Piedone, după ce a mers în locațiile lui

Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu această boală
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu…
Fotbalistul cotat la 30.000.000€ a semnat cu Real Madrid!

Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi

Louis Munteanu, mesaj direct pentru Mircea Lucescu pentru calificarea la Mondial: ”Normal că aştept convocarea”

Mădălina Ghenea s-a filmat în cea mai sexy ținută! Cum a dansat în fața camerei, spre deliciul fanilor

Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor

BANCUL ZILEI. – Ce e, Bulă? De ce plângi? – Am vrut fată, nu băiat!

Cât plăteşte Sabina lunar pe meditaţii în Bucureşti pentru admiterea la medicină. O singură şedinţă ajunge la 200 de lei

SECRETUL pentru o viață lungă! Un studiu CONFIRMĂ ce trebuie să facem

Kira Hagi a început pregătirile pentru nuntă. Cine este şi cu ce se ocupă viitorul ginere al lui Gică Hagi

Anunț de ultimă oră pentru românii care au cont la Raiffeisen Bank! Schimbare MAJORĂ pentru clienți

Ilie Bolojan a semnat decretul. Devine obligatoriu pentru proprietarii de terenuri din România

"O rușine națională, o bombă ecologică care s-a umflat sub ochii autorităților timp de 25 de ani" - Dezvăluiri BOMBĂ…
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'

Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile

E legal să întorci în sensul giratoriu? Ce reguli stabilește Codul Rutier 2025

Bogdan Talașman se alătură distribuției serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „Am încercat să nu semene cu ...”

×