N’Doye, iertat de „Super Dan”. Senegalezul și-a prelungit contractul cu ASA Târgu Mureș
UPDATE: ASA Târgu Mureș a anunțat, luni seară, pe site-ul oficial, că fotbalistul senegalez Ousmane N’Doye și-a prelungit contractul.
„Ousmane Ndoye a ajuns astăzi la Târgu-Mureș și, în urma negocierilor purtate cu reprezentanții Consiliului Director al clubului, și-a prelungit înțelegerea cu formația noastră. Astfel, mijlocașul senegalez va evolua și în sezonul viitor în tricoul ASA-ului.„, se arată pe site-ul vicecampioanei României.
Ousmane N’Doye se va alătura în câteva zile lotului pregătit de Dan Petrescu.
N’Doye este legitimat la ASA Târgu Mureș din 2014.
Viitorul lui Ousmane N’Doye la ASA este sub semnul întrebării. Dan Petrescu este dezamăgit de atitudinea senegalezului și nu pare a mai dori să prelungească înțelegerea cu acesta.
ASA este campioana transferurilor în Liga 1, atât din punct de vedere al sosirilor, dar și al plecărilor de la echipă.
Când Dan Petrescu a semnat cu vicecampioana mulți s-au întrebat ce decizie va lua tehnicianul în privința lui N’Doye, știindu-se cât de mult pune fostul mare internațional preț pe disciplină. Pentru a evolua la o echipă condusă de „Super Dan”, un fotbalist trebuie să dovedească profesionalism la antrenamente, în teren și în afara lui. Un jucător extrem de excentric, senegalezul nu părea sub nicio formă să respecte profilul dorit de antrenor, dar acum soarta pare să îi fie pecetluită.
Ousmane și-a terminat contractul cu ASA Târgu Mureș, dar la plecarea sa în vacanță s-a înțeles cu oficialii echipei că va reveni pe 20 iunie la echipă, pentru a discuta prelungirea angajamentului. Dan Petrescu se gândea să îi dea o șansă, în condițiile exodului masiv de la echipă, dar l-a așteptat degeaba, acesta fiind de negăsit la data stabilită pentru revenire. Nici acum N’Doye nu a apărut în peisaj, iar mureșenii par să își fi luat gândul de la fotbalistul de 37 de ani.
„Eu mi-l doream pe N’Doye, dar el nu s-a prezentat nici până acum la echipă„, s-a rezumat să spună „Super Dan”, conform DigiSport.
7 jucători din sezonul trecut nu mai sunt prezenți în cantonamentul din Austria: Sepsi, Bumba, Zicu, Hora, Goga, Feussi și N”Doye