Șefii dinamoviști au rămas cu trei obiective pentru finalul de sezon. Campionatul, Cupa României și prelungirea contractului lui Ousmane N’Doye (foto), mai ales că, după înfrângerea cu Galatasaray, șansele la calificarea în primăvara europeană sunt de domeniul SF-ului.
Încă de la începutul sezonului, acționarii au încercat să-l facă pe senegalez să semneze o nouă înțelegere, mai ales că în iarnă africanul va intra în ultimele șase luni de contract și poate pleca liber la orice echipă. Din păcate pentru ei, N’Doye nu este foarte încântat de această idee. Mai mult, jucătorul dorește să se despartă cât mai repede de formația din „Ștefan cel Mare”.
Aseară, o nouă încercare Mandatat cu îndeplinirea acestui obiectiv este Nicolae Badea, bossul de la Computerland având mai multe încercări nereușite în ultimele luni de a-l convinge pe senegalez să rămână la Dinamo. Chiar și aseară, șefii aveau programată o întâlnire cu închizătorul în vârstă de 31 de ani, dar cu mici speranțe de reușită. De ce? Pentru că fotbalistul nu duce lipsă de oferte, iar de la sfârșitul turului va putea negocia cu alte echipe. Ultima formație care îl dorește pe dinamovist este Neuchatel Xamax, iar elvețienii vor încerca să-l aducă pe N’Doye încă din iarnă. În trecut, și George Copos și-a manifestat interesul pentru mijlocașul „câinilor”.
180 de mii de dolari este salariul stagional al lui Ousmane N’Doye în „Ștefan cel Mare” 3 goluri a marcat N’Doye în tricoul lui Dinamo
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER