După ce a primit cartonaș roșu la meciul cu CFR Cluj, Ousmane N’Doye a fost automat suspendat pentru jocul cu Universitatea Craiova din sferturile Cupei României. Mijlocașul a refuzat în această după-amiază să intre, alături de ceilalți colegi, în cantonamentul de la Săftica pentru meciul de campionat cu Știința.
Iată comunicatul clubului Dinamo:
„Ousmane N’Doye a refuzat în această după-amiază să între cu lotul dinamoviștilor în cantonamentul de la Saftica pentru meciul cu Universitatea Craiova, conform programului stabilit de antrenorul Ioan Andone.
În această săptămână, mijlocașul roș-albilor a făcut notă discordantă față de ceilalți coechipieri și în ceea ce privește programul individual.
Situația sportivă și disciplinară a jucătorului va fi analizată în Consiliul de Administrație.
Pe durata analizei administrative, jucătorul Ousmane N’Doye se va pregăti și va evolua pentru Dinamo II.„, se arată în comunicatul oficial al clubului.
Directorul sportiv al alb-roșilor, Florin Prunea, a declarat că situația senegalezului va fi lămurită zilele următoare în cadrul clubului.
„N’Doye a respectat tot timpul programul de pregătire. Nu comentez nimic, noi ne rezolvăm problemele în cadrul clubului. Sunt probleme de bucătărie internă. N’Doye e un jucător de valoare, nu am avut probleme de acest gen cu el până acum. Dar când faci un asemenea lucru trebuie să plătești. Și acum este tot liniște la club.”, a spus Florin Prunea la Sport.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER