N’Doye se jură că nu l-a faultat pe Dandea: „Am procedat ca la școala de fotbal!” Ce zice despre „mărturia” de după meci
Autorul golului decisiv din partida FC Vaslui-CS Severin (2-1), Ousmane N’Doye, susține că totul a fost regulamentar la faza care a precedat reușita sa din prelungiri. Senegalezul a explicat de ce nu a fost fault la duelul său cu severineanul Dandea.
„Eu am avut încrederea că pot obține măcar un penalty la acea fază, așa cum se învață încă de la școala de fotbal. Am insistat și mi-am pus corpul pe locul unde ar fi trebuit să fie piciorul adversarului. El m-a atins, eu nu l-am împins, după care am preluat și am marcat.
Nu am recunoscut că a fost fault, i-am spus lui Dandea că așa este în fotbal, se putea ca arbitrul să dea orice la acea fază”, a spus N’Doye la DigiSport.