Senegalezul cumpărat de la FCÂ Vaslui, Ousmane N’Doye nu a apucat să își facă încă apariția în echipa lui Mircea Rednic. Președintele executiv al clubului din Ștefan cel Mare, Cristi Borcea, a lămurit lucrurile în privința mijlocașului și a declarat că luni, la amicalul cu rușii de la Amkar Perm, îl vom vedea pe N’Doye în primul "11".
"N’Doye va juca luni. Conducerea tehnică nu a vrut să riște și au vrut să fie apt 100%. E un jucător de mare valoare și vom demonstra că a fost un transfer extraordinar. S-a plătit o parte din datoria pentru Vaslui, iar o parte urmează să o plătim săptămâna asta. Mai avem de dat 200.000, dar avem de încasat 600.000.", a spus Borcea la gsptv.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER