Egalul înregistrat de Steaua aseară, 0-0, în deplasarea de la Poli Timișoara, l-a nemulțumit pe Meme Stoica. Managerul Stelei consideră rezultatul ca fiind nemulțumitor, dar îi felicită pe jucătorii roș-albaștri pentru determinarea de care au dat dovadă.
„Din punct de vedere al determinării, toți jucătorii noștri merită nota 10. Rezultatul este nemulțumitor, ne-am dominat adversarul net. Consider că am pierdut două puncte în acest meci. Conform unei firme de monitorizare, raportul ocaziilor clare de gol a fost Poli – 0, Steaua – 4”, a declarat oficialul clubului din Ghencea.
Meme laudă arbitrajul brigăzii conduse de Cristi Balaj și vede lupta pentru câștigarea campionatului ca fiind încă deschisă.
„Nu se pune problema unui penalty la Iliev, a fost un arbitraj impecabil, un arbitraj de Champions League. Brigada și-a făcut datoria în mijlocul unei atmosfere de mare meci. Nu s-a încheiat lupta pentru câștigarea campionatului, este mai mult decât deschisă”, a încheiat Meme Stoica la sport.tv.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER