„Ne-am luat gândul de la Iovov!”** VEZI cine vine la Steaua!
Președintele Stelei a declarat că gruparea din Ghencea nu mai
are nicio șansă de a perfecta transferu atacantului bulgar Iovov.
Valeriu Argăseală a dezvăluit că „roș-albaștrii” vor mai aduce un
fundaș și că pe listă se află mai multe nume.
„Cu Iovov nu mai e nicio șansă să facem ceva, ne-am luat
gândul de la el. În continuare avem nevoie de jucători. Ne trebuie
neapărat un fundaș, avem foarte mare nevoie de acest post și sper
să parafăm mutarea cât mai curând. În acest moment avem mai multe
nume pe listă, iar Panduru se ocupă de acest aspect”, a
spus Argăseală pentru NewsIn.
Președintele Stelei a vorbit și despre posibilele plecări ale unor
jucători de la echipă: „Pleșan nu mai pleacă, ne bazăm pe
el pentru acest campionat, însă nu știu ce va fi cu Ghionea. E
posibil ca el să plece, dar depinde numai de el, de condițiile pe
care le va vrea de la formațiile care sunt interesate de
el”, a încheiat Argăseală.