„Ne așteaptă meciuri grele”

Oțelul va întâlni în primele două etape ale Ligii I pe Internațional Curtea de Argeș, în deplasare și pe Ceahlăul Piatra Neamț, pe teren propriu. Antrenorul echipei gălățene, Dorinel Munteanu a declarat că nu se așteaptă ca formația sa să aibă meciuri ușoare în primele două etape ale Ligii I, cu toate că  va întâlni două grupări care au promovat în acest an în prima ligă.

"Vor fi jocuri foarte grele. Chiar dacă vom avea în față nou-promovate, mă aștept la o replică foarte bună din partea acestora. Ele vin cu un mare entuziasm în Liga I, sunt jocuri mult mai grele decât se poate aștepta cineva", a spus Dorinel Munteanu.

În prima partidă din acest sezon, Dorinel Munteanu nu îl va putea folosi pe Adrian Sălăgeanu, care a suferit o întindere musculară în cantonamentul din Slovenia și trebuie să fie în repaus până la sfârșitul acestei săptămâni.
 

Sursa: MEDIAFAX

Publicat: 28 07. 2009, 16:19
Actualizat: 28 07. 2009, 16:52