„Ne-au afectat plecările lui MM și Narcis! Cei din conducere au dat afară pe cine nu merita”

Pasa proastă prin care trece echipa din Urziceni este confirmată
și de Giedrius Arlauskis. El a declarat că atmosfera de la echipă
s-a degradat după plecările lui Mihai Stoica și Narcis Răducan, cei
doi fiind oamenii care rezolvau problemele jucătorilor.

Goalkeperul trage un semnal de alarmă și spune că cei din conducere
ar trebui să realizeze faptul că au dat afară pe cine nu trebuia,
echipa afundându-se și mai mult în criză din această cauză.

„Este o atmosferă urâtă la echipă. Din păcate, nu putem
ieși din criza asta. Când lucrurile nu merg bine în vestiar și la
nivel administrativ, se vede și în teren. Totuși, s-au petrecut și
la alte echipe probleme de acest gen. Din păcate, au venit și la
noi. Plecările lui Mihai Stoica și Narcis Răducan ne-au afectat și
asta s-a văzut. Am intrat un pic în panică după ce oamenii care
erau lângă noi și ne rezolvau toate problemele au dispărut. Cei din
conducere ar trebui să conștientizeze că au dat afară pe cine nu
merita!”,
a spus Giedrius Arlauskis pentru Adevărul.

„Nu
sunt disperat să plec

Arlauskis a vorbit și despre posibilul transfer al său la Kuban
Krasnodar, echipa antrenată de fostul său tehnician de la Urziceni,
Dan Petrescu. El spune că nu este disperat să plece, deoarece la
vară va deveni jucător liber de contract și va putea semna cu orice
echipă care îi va satisface pretențiile financiare.

„Nu am mai auzit nimic despre plecarea mea la Kuban.
Trebuie să se înțeleagă cluburile, apoi se va discuta și cu mine.
Până atunci nici nu au voie să mă contacteze. Dacă va fi să plec,
bine, dacă nu, nu este nicio problemă. Mai am contract până în vară
și mi-l voi duce până la capăt. Nu sunt disperat să plec. În vară,
voi fi liber de contract.”,
a mai precizat portarul
Unirii.

Publicat: 17 08. 2010, 09:59
Actualizat: 17 08. 2010, 10:02