„Ne dorim peste tot să luăm maxim de puncte**, dar trebuie să ne mulțumim cu ce obținem”

Cristi Pustai, tehnicianul echipei Gaz Metan, a declarat, la
finalul meciului egal cu Pandurii, scor 0-0, că este mulțumit de
punctul obținut de elevii săi, dar și de faptul că poarta
medieșenilor a fost sigilată de patru etape încoace. „A
fost un meci greu de campionat între două echipe aflate pe poziții
apropiate în clasament. Terminat din păcate pentru spectatori cu
acest 0-0. Noi am venit fără trei titulari suspendați pentru cumul
de cartonașe galbene și pentru un cartonaș roșu și cu unul
accidentat. Am avut jucători noi la echipă și s-a văzut acest
lucru. Dar important e că la final am acumulat un punct în
clasament. De patru etape n-am mai primit gol și asta e de asemenea
important. Noi ne dorim peste tot să luăm maxim de puncte dar
trebuie să ne mulțumim cu ce obținem”
, a punctat Pustai la
finalul partidei de la Târgu Jiu.

Publicat: 17 10. 2009, 19:35
Actualizat: 17 10. 2009, 20:00