Antrenorul echipei Unirea Urziceni, Dan Petrescu, a declarat la reuniunea profesională anuală a antrenorilor că Unirii îi va aproape imposibil să își păstreze poziția 1 în clasamentul Ligii I, dar că vor încerca să învingă și Rapidul în următoarea etapă. Tehnicianul a ținut și să critice prestația arbitrilor din partida cu Gloria Buzău, câștigată cu scorul de 2-1.
"Avem mare satisfacție că suntem pe primul loc, avem două săptămăni de satisfacție. Suntem de doi ani în prima ligă, e normal să fim fericiți. În primele cinci etape am fost arbitrați corect, în ultima etapă a fost ceva în neregulă. N-am mai văzut în fotbalul mondial ca la bucuria unei echipe după gol, când toți eram în teren și ne bucuram, adversarul să repună mingea, aproape să ne dea gol. Orice arbitru din lume așteaptă. Nu cred că în Giulești vor încerca să facă ceva arbitrii, vede toată țara. Ne vom vinde scump pielea. Dacă terminăm în primele șase, e extraordinar. E foarte greu să termini înaintea echipelor CFR Cluj, FC Timișoara, FC Vaslui, nu mai vorbesc de cele din Capitală ", a spus Petrescu.
Petrescu a comentat și tragerea la sorți pentru turul I al Cupei UEFA, pe care o consideră "ghinionistă":
"Mare ghinion la tragerea pentru Cupa UEFA, dar poate tot răul spre bine. Vom juca mult mai bine ca în campionat, mobilizarea e alta, e șansa vieții pentru fotbaliști. Jucătorii erau dezamăgiți când au văzut că jucăm cu Hamburg, dar tot ei au zis: «lasă, a eliminat-o Rapidul, încercăm și noi»", a declarat acesta.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER