Ionel Dănciulescu marchează gol după gol la Hercules Alicante în timp ce Dinamo duce lipsă de eficiență în compartimentul ofensiv, dar și pe banca tehnică. Danciu îi apreciază pe Cornel Țălnar și pe Ioan Andone și speră ca incertitudinea de pe banca tehnică să nu prelungească prea mult.
„Cred că a fost inspirată alegerea mea de a veni în Spania. Îmi pare rău de Dinamo, dar nu este totul pierdut. Nea Ando, prin tot ce a făcut la Dinamo, a demostrat că e un antrenor foarte bun și că știe să gestioneze situația de la club. Dar dacă ei nu se înțeleg, asta e, eu îl apreciez și pe domnul Țălnar, poate face o treabă bună. Sper ca totul să se clarifice zilele astea”, a spus Dănciulescu la Sport.ro. „Bărcăuan juca bine la Dinamo… acum nu știu…” „Corbul” a vorbit puțin și de achizițiile „câinilor” din pauza competițională. Dacă de valoarea lui Andrei Mărgăritescu este convins, de Cosmin Bărcăuan nu știe dacă se mai poate impune în primul „11”. „Cosmin a jucat foarte bine la Dinamo. Acum nu știu, dar sper să ajute echipa. Vom vedea dacă mai poate fi de folos. ‘China’ e o achiziție foarte bună, iar Daminuță, nu-l știu, dar dacă a ajuns la Dinamo înseamnă că are valoare”, a mai spus atacantul. „Nu mă mai gândesc la națională” Dănciulescu n-ar refuza o convocare la echipa națională, dar spune că vremea lui a trecut și că Răzvan Lucescu trebuie să se orienteze către alți jucători, mai tineri și mai în formă: „Eu rămân susținătorul naționalei, dar nu mă mai gândesc la tricolori. Gândul meu este să joc cât mai bine aici, la Hercules. Sunt alții mai tineri, mai talentați și mai buni pe poziția mea. Nu voi refuza o convocare, vă dați seama, dar nu ăsta e obiectivul meu.”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER