„Nea Gigi, vezi că** pleacă Bergodi!”

Jucătorii Stelei se tem că deciziile pe care patronul le ia peste capul lui Bergodi ar putea duce la o demisie din partea italianului . Vestiarul din Ghencea pare în acest sezon mai unit ca niciodată. Jucătorii sunt trup și suflet alături de antrenorul lor, Cristiano Bergodi în „războiul” acestuia de la distanță cu patronul Gigi Becali.

Finanțatorul a făcut câteva lucruri care nu au cum să-i convină tehnicianului. I-a cerut lui Kapetanos să renunțe la salariu chiar înaintea unui meci important cu Ujpest, s-a luat de Grzelak într-un moment în care acesta de abia prinsese cheag în primul „11” al Stelei, iar totul a culminat săptămâna trecută, când lui Janos Szekely i s-a impus, practic, să plece la Timișoara, în ciuda voinței jucătorului și a antrenorului. „În România există un obicei ca cineva să strice totul atunci când merge bine. Scuzați-mă, dar eu am altă mentalitate. Nu știam ce se întâmplă cu Szekely, am vorbit cu jucătorii, am discutat cu Janos ca să îl încurajez din punct de vedere moral să joace cu Urziceni”, a spus Bergodi la conferința de presă de duminică.

„Mai stă doar patru etape!”

Jucătorii steliști au urmărit și ei războiul psihologic. „Dacă nea Gigi continuă așa, atunci nu credem că Mister rămâne mai mult de patru etape. E un om cu caracter, care nu stă la Steaua pentru bani și care nu se lasă călcat în picioare. Și dacă pleacă el, atunci de echipă se poate alege praful și nici în primele șase locuri nu terminăm!”, susțin fotbaliștii. Jucătorii sunt foarte atașați de Bergodi, pe care îl consideră un tip profesionist, corect și un bun pedagog cu care Steaua își poate îndeplini obiectivele dacă e lăsat să-și facă treaba.

5 Victorii în șapte partide oficiale a reușit Bergodi cu Steaua. În rest, a făcut un egal și a pierdut primul meci cu Urziceniul

Care sunt următoarele 4 etape

23 august Oțelul – Steaua
30 august Steaua – Dinamo
12 septembrie Gaz Metan – Steaua
20 septembrie Steaua – Pandurii 

„Am nevoie de tine!”

Poate mulți s-au mirat de ce Janos Szekely nu a acceptat oferta Timișoarei și a rămas la Steaua unde trebuie să facă față presiunii constante a patronului. Jucătorul a decis să stea la echipă după o discuție cu Bergodi, care l-a asigurat că el are nevoie de serviciile sale. „Janos, din punctul meu de vedere tu ești un jucător care ne poate ajuta să ne îndeplinim obiectivele. Eu mă bazez în continuare pe tine, indiferent de ce o să se întâmple”, i-a spus italianul jucătorului. În schimb, unii dintre colegi i-au transmis lui Szekely că ar fi mai bine să plece pentru a nu avea soarta celorlalți, care au luat drumul exilului la Steaua II. Mijlocașul e destul de afectat de ceea ce i se întâmplă și nu înțelege de ce patronul l-a luat din nou în vizor.

 

Publicat: 18 08. 2009, 09:04
Actualizat: 18 08. 2009, 09:12