Tudor Vasile sau nea Vasile, așa cum îi spun prietenii, este șoferul autobuzului 783, cel care i-a „transportat” pe „câini” din fața Aeroportului „Henri Coandă” până la restaurantul „Casa Românească”. Ineditul epiÂsod s-a produs duminică seară, după ce dinamoviștii s-au întors, deoarece zborul spre Timișoara s-a anulat din cauza ceții.
O seară perfectă pentru nea Vasile, după ce alb-roșiii au urcat în autobuzul acestuia la rugămințile lui Tică Dănilescu, oficialul lui Dinamo. „Nu puteam să-i refuz, pentru că eu sunt dinamovist înrăit, am făcut sport la clubul Dinamo”, a afirmat, mândru, nea Vasile. Acesta s-a arătat mulțumit de felul în care s-au comportat elevii lui Țălnar, ei cântându-i lui Torje pentru ziua de naștere. Întâmplarea a fost ca în vehicul să fie și călatorii obișnuiți ai acestei rute: „M-am uitat la călători când au coborât băieții din autobuz și toți oamenii erau cu zâmbetul pe buze. Atunci am avut ocazia să dau mâna cu Marius Niculae și i-am transmis: «Baftă, Săgeată!»”, a declarat șoferul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER