Steaua a înaintat ieri la UEFA lista cu jucătorii pe care îi va utiliza în Liga Campionilor în acest sezon. Ultimii doi fotbaliști achiziționați de roș-albaștrii, Semedo și Ogăraru, se află între cei 22. În schimb, au sărit din schemă jucători precum Neaga, Rada, Ochiroșii, Pedriel, Vâtcă și Abel Moreno. Neincluderea lui Neaga este oarecum o surpriză, el fiind unul dintre jucătorii preferați ai spectatorilor de pe Ghencea. În schimb, lotul pentru Liga Campionilor a fost prins de către Pleșan, care revine după o accidentare. Cei 22 de jucători aflați pe listă sunt: Zapata, Cernea (portari) – Ogăraru, Golanski, Rădoi, Goian, Ghionea, Emeghara, Petre Marin, Baciu (fundași) – Szekely, Ovidiu Petre, Lovin, Tiago, Toja, Pleșan, Nicoliță (mijlocași) – Semedo, Dayro Moreno, Stancu, Arthuro și Kapetanos (atacanți).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER