Neaga și-a întâlnit foștii colegi de la Steaua!** VEZI ce le-a transmis!

Roș-albaștrii au avut parte de o surpriză ieri-dimineață în
cantonamentul din Antalya. Stoichiță și jucătorii săi au dat nas în
nas cu Adrian Neaga și Marian Aliuță, foști fotbaliști steliști
care în prezent evoluează în Azerbaidjan, la Neftci Baku.

Adrian Neaga a fost primul român care s-a antrenat în modernul
complex sportiv Mardan. Anul trecut, Neftci Baku a plătit bani grei
să stea în cantonamentul de lângă stadion, ex-stelistul semnând
contractul cu Neftci chiar în Antalya. A venit ulterior, la scurt
timp, și Aliuță. Cei doi au sosit în urmă cu două zile din nou la
Mardan și ieri-dimineață au ieșit la antrenament în același timp cu
steliștii. „Am fost bucuros să mă revăd cu foștii coechipieri și cu
nea Mihai Stoichiță, cu care mă cunosc de multă vreme. Nu am avut
timp să trag cu ochiul la antrenamentul lor, deoarece noi ne-am
pregătit de la aceeași oră pe un teren alăturat. Dar, din câte am
văzut, atmosfera e bună și chiar le-am urat băieților să rămână
primii, să își păstreze poziția de lider în care se află acum”, a
declarat pentru ziarul nostru Adrian Neaga.

Neaga nu
neagă oferta pentru Ghionea

ProSport a anunțat la începutul anului că Sorin Ghionea a fost
la un pas să semneze cu Neftci Baku. Rică Neaga a dezvăluit câte
ceva. „Într-adevăr, unul dintre actualii jucători ai Stelei a fost
foarte aproape de a veni la echipa noastră în această iarnă. Totul
a căzut în ultima clipă. Nu vă pot spune numele lui”, a precizat
ușor misterios Rică Neaga, care nici nu a negat când i s-a rostit
numele căpitanului stelist. ProSport a scris la vremea respectivă
că Sorin Ghionea a ratat transferul la Neftci Baku după ce le-a
comunicat azerilor că Gigi Becali nu-l lasă să plece liber, ci vrea
100.000 de euro pe el. Dar azerii îl vor urmări pe Ghionea în
amicalul cu Red Bull Salzburg și, dacă fundașul va avea o evoluție
bună, nu ar fi exclus ca echipa Neftci să redevină interesată de
căpitanul stelist!

I-a
alergat de dimineață

În timp ce România era acoperită de zăpadă, steliștii au
transpirat din greu la antrenamentul de dimineață, desfășurat în
Antalya la o temperatură de plus 14 grade. Stoichiță și-a împărțit
jucătorii în mai multe grupe de câte cinci și le-a testat în
principal viteza de reacție atunci când pleacă de pe loc. La
antrenament a participat și Andrei Ionescu.

„Rică, hai că te iau pe tine și pe Aliuță și, gata, luăm
campionatul anul ăsta”
, Mihai Stoichiță, antrenor
Steaua

Publicat: 19 01. 2010, 10:39
Actualizat: 19 01. 2010, 10:48