Neagoe a „luat foc”: „Am și eu o vârstă. Vine un copil și mă înjură”. Momentul duelului de la finalul partidei

Hermannstadt a produs surpriza etapei de până acum în Liga 1 Betano, învingând Sepsi chiar la Sfântu Gheorghe cu scorul de 3-1. Gazdele au intrat cu avantaj la pauză, dar sibienii au întors soarta partidei în partea secundă.

La finalul partidei, fundașul celor de la Hermannstadt și fostul jucător al lui Dinamo, Alexandru Dandea, a avut un schimb de replici încins cu antrenorul gazdelor, Eugen Neagoe. La finalul partidei, tehnicianul oltean a „luat foc” și a avut un mesaj dur pentru centralul partidei, Marian Barbu:

„M-a înjurat din minutul 55, apoi și după meci. Penibili au fost și arbitrii. Am și eu o vârstă. Vine un copil și mă înjură și arbitrul n-a avut nicio reacție. Trebuiau luate măsuri. Arbitrul nu se respectă pe el. E jenant! E prima dată când mi se întâmplă asta. E rușinos!”, a spus Neagoe la Telekom Sport.

Cu această înfrângere, Sepsi rămâne pe loc de play-out, șapte, cu 19 puncte, iar Hermannstadt urcă pe locul 11, cu 14 puncte.

Publicat: 03 11. 2018, 21:39
Actualizat: 03 11. 2018, 22:08