Neagoe: „Iancu vorbește prostii”

Neagoe:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul echipei Pandurii, Eugen Neagoe, a răspuns astăzi acuzațiilor aduse de patronul timișorenilor de la Poli, Marian Iancu, care a acuzat faptul că meciul de la Târgu Jiu a fost câștigat de Steaua pentru ca Buzăul să dea punctele înapoi celor de la Pandurii.

"Marian Iancu să-și vadă de treburile lui și să nu mai vorbească de Pandurii ! Că îmi aduc acum aminte cum au câștigat ei la Timișoara meciul cu noi din tur. Poate cineva să spună că ar fi fost meciul nostru cu Steaua unul prietenesc când toată lumea a fost încântată de acest joc în care noi am dominat pe Steaua? Din păcate am avut ghinion la acel joc, am dominat dar scorul a fost unul mincinos. Nu știu câte echipe au făcut un meci la fel de bun Nu știu câte echipe au făcut un meci la fel de bun ca al nostru împotriva Stelei?”

Neagoe l-a acuzat pe Iancu că spune „prostii ca să anuleze meritele jucătorilor”: „La Buzău după aceea am câștigat jocul pentru că am meritat și echipa a jucat mult mai bine decât Gloria. Ce vorbește acum domnul Iancu despre acest joc chiar nu mă interesează. Iancu să nu uite ce a fost în tur la meciul celor de la Poli cu Pandurii. Dar așa e la ei tot timpul, când pierd spun că sunt dezavantajați de arbitraj sau văd numai aranjamente la alte jocuri. Au câștigat acum o serie de meciuri și este păcat să vorbească prostii ca să anuleze meritele jucătorilor mei după două jocuri foarte bune pe care le-au făcut. Eu nu vorbesc despre alte echipe și cred că nici nu ar trebui ca un conducător de echipă să vorbească Eu nu vorbesc despre alte echipe și cred că nici nu ar trebui ca un conducător de echipă să vorbească astfel de alte echipe, nu mi se pare logic. Păi la ce program are Buzăul, își permitea să ne dea nouă meciul? Sau dacă ar fi aranjat Steaua ceva, de ce nu a bătut Steaua la Buzău?"

Iancu: "Pandurii si-a luat punctele pierdute cu Steaua de la Buzau”

Cu o zi înainte, Marian Iancu, i-a acuzat pe gorjeni că ar fi implicați în jocurile de culise favorabile Stelei. "Niciun meci al Stelei nu se joaca pe gazon. Gigi Becali este cel mai mare rau al fotbalului românesc! El a creat Cooperativa. Nu ati vazut? Pandurii si-a luat punctele pierdute cu Steaua de la Buzau”

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tanti Anica, bunicuța din România care l-a impresionat pe Papa Francisc: 'Papa mi-a făcut o favoare'
Tanti Anica, bunicuța din România care l-a impresionat pe Papa Francisc: 'Papa mi-a făcut o favoare'
Suhaib Meshah a fost declarat MORT! Fostul iubit al Danielei Crudu e dispărut de 3 ani și acum…
Suhaib Meshah a fost declarat MORT! Fostul iubit al Danielei Crudu e dispărut de 3 ani și acum…
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Ungurii au reacționat imediat după ce Csikszereda a promovat în SuperLiga României
Ungurii au reacționat imediat după ce Csikszereda a promovat în SuperLiga României
Marius Şumudică şi-a dat demisia | VIDEO EXCLUSIV
Marius Şumudică şi-a dat demisia | VIDEO EXCLUSIV
"Dacă mai continuaţi aşa, sunteţi pa". Reghecampf şi Neubert, ameninţaţi de un jucător din lot cu demiterea: "Laur s-a speriat"
O mai ții minte pe Victoria Ruffo? Cum arată acum regina telenovelelor latino, la 62 de ani. Fanii au rămas uimiți
O mai ții minte pe Victoria Ruffo? Cum arată acum regina telenovelelor latino, la 62 de ani. Fanii au rămas…
Dispare garanţia de 50 de bani! Schimbare majoră la punctele de reciclare, ce se întâmplă cu sistemul SGR
Dispare garanţia de 50 de bani! Schimbare majoră la punctele de reciclare, ce se întâmplă cu sistemul SGR
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
Cât costă să devii pilot în România. Salariul poate ajunge la 100.000 de euro pe an
Cât costă să devii pilot în România. Salariul poate ajunge la 100.000 de euro pe an
Ceva CIUDAT se întâmplă cu Soarele! Este nemaivăzut de 100 de ani
Ceva CIUDAT se întâmplă cu Soarele! Este nemaivăzut de 100 de ani
Cele două afaceri cu care fiica lui Adrian Ilie vrea să dea lovitura: Din Spania am preluat ideea
Cele două afaceri cu care fiica lui Adrian Ilie vrea să dea lovitura: Din Spania am preluat ideea
Catinca Roman, prima reacție după ce s-a aflat că fiica ei a DISTRUS două apartamente: 'S-au întâmplat niște lucruri...'
Catinca Roman, prima reacție după ce s-a aflat că fiica ei a DISTRUS două apartamente: 'S-au întâmplat niște lucruri...'
Se montează obligatoriu pe mașini. Regulă nouă UE, aplicabilă din ianuarie 2026. Șoferii vor controla direct
Se montează obligatoriu pe mașini. Regulă nouă UE, aplicabilă din ianuarie 2026. Șoferii vor controla direct
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară:
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului…
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit de Paște
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit de Paște
Console portabile: cum să-ți îmbunătățești experiența de joc
Console portabile: cum să-ți îmbunătățești experiența de joc
Este obligatorie semnalizarea în sensul giratoriu?
Este obligatorie semnalizarea în sensul giratoriu?
Vedeta care a pozat așa alături de nepoțică. La 61 de ani, multe femei se pensionează, dar ea refuză să îmbătrânească. Te-ai prins despre cine e vorba?
Vedeta care a pozat așa alături de nepoțică. La 61 de ani, multe femei se pensionează, dar ea refuză să…
×