Neagoe: „În iarnă vom vedea ce schimbări vom face!”

Antrenorul Universității Craiova, Eugen Neagoe, a declarat,
sâmbătă, că în iarnă se vor face schimbări la echipă și a apreciat
că la partida cu Gloria Bistrița, pierdută, scor 1-2, în Liga I,
s-au primit două goluri ca „în curtea școlii”.

„Este foarte greu să vorbești despre acest meci, am luat
două goluri ca în curtea școlii la singurele șuturi pe poartă ale
lor. Asta este situația, avem aceeași problemă cu ratările. Au mai
rămas trei etape până în iarnă, apoi vom trage linie și vom vedea
ce schimbări vom face. Nu din cauza arbitrajului am pierdut meciul
de azi”,
a declarat Neagoe.

Valerică Găman speră ca Universitatea să câștige cel puțin patru
puncte în următoarele două meciuri din deplasare: „Se pare
că nu ne priește acasă. Păcat, asta este, vom vedea de la iarnă ce
se va întâmpla. Se pare că avem o problemă pe zonă centrală, vedem
în iarnă ce va decide nea Piți. Se simte lipsa lui Iliev. Sperăm să
aducem cel puțin patru puncte din cele două deplasări pe care le
avem”.

Formația Universitatea Craiova a fost învinsă, sâmbătă, pe teren
propriu, cu scorul de 2-1 (2-1), de echipa Gloria Bistrița, într-un
meci contând pentru etapa a XVI-a a Ligii 1.

Sursa: Mediafax

Publicat: 20 11. 2010, 21:55
Actualizat: 20 11. 2010, 21:56