Neagoe încinge spiritele înainte de U Craiova – Sepsi: „E o satisfacție!” Ce spune despre o lovitură „marca” Pițurcă

Considerat drept viitorul antrenorul al echipei U Craiova 1948 CS, Eugen Neagoe, actualul tehnician de la Sepsi, fandează când vine vorba despre o eventuală preluare a formației de pe Ion Oblemenco, dar le trimite „bezele” fanilor olteni, înainte de partida directă de azi. După înlăturarea lui Devis Mangia, Mihai Rotaru l-a numit ca variantă de avarie pe Corneliu Papură, fost mijlocaș al naționalei la Campionatul Mondial din 1994.

„Este o satisfacție să antrenezi Universitatea Craiova, în special un fost jucător al Craiovei, pentru că sincer, cred eu că este o sărbătoare la fiecare joc al Universității Craiova, să ai 20-30.000 de suporteri în spate la fiecare joc. Mai am contract un an de zile cu Sfântu Gheorghe dar vom vedea ce va fi în vară”, a spus Neagoe, potrivit TelekomSport.

U Craiova va primi vizita celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în runda cu numărul șapte din play-off-ul Ligii I Betano. Partida se va desfășura astăzi, de la ora 18:00 și va fi transmisă de DigiSport, TelekomSport, LookSport și în format LIVE BLOG pe www.prosport.ro.

„Cu Victor Pițurcă am vorbit și ieri, dar subiectul nu a fost Universitatea Craiova. Am vorbit noi, era ziua de Paște, cu mare plăcere întotdeauna vorbesc cu el, dar nu s-a pus problema până în acest moment. Nu știu dacă cineva a vorbit cu Victor Pițurcă, dumnealui poate să vă răspundă”, a mai spus Neagoe, la TelekomSport.

După ce a fost eliminată de FC Viitorul în semifinalele Cupei României, scor 4-1, la general, Craiova a rămas cu un singur obiectiv în acest sezon, acela de a se clasa pe locul trei, care îi asigură prezența în viitoare ediție din Europa League. Trupa lui Gheorghe Hagi se afla la doar trei puncte de olteni și o vor înfrunta pe campioana CFR Cluj în această seară, de la ora 21:00.

Publicat: 29 04. 2019, 16:37
Actualizat: 29 04. 2019, 16:52