Neagoe: „Pandurii se pot salva cu doar un punct!”

Antrenorul echipei Pandurii, Eugen Neagoe, a declarat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că echipa sa este salvată de la retrogradare și cu un punct în ultimele două jocuri pe care le mai are de disputat din acest sezon. Antrenorul gorjenilor a precizat însă că își dorește victoria în ambele partide pentru a încheia sezonul pe un loc cât mai bun: „Cred că suntem salvați de la retrogradare chiar dacă vom acumula numai un punct în aceste două etape care mai sunt de disputat. Dar cu toții, și eu și conducerea și jucătorii ne dorim victoria în partida de duminică cu Dacia Mioveni. Ne dorim victoria în ambele meciuri care mai sunt de disputat pentru a încheia sezonul pe un loc mai bun decât suntem acum. Cred că echipa a dovedit, prin ceea ce a arătat pe teren la unele partide foarte dificile, că este o echipă valoroasă și cu jucători valoroși care merită să joace în liga I.”

Eugen Neagoe recunoaște că Pandurii nu vor avea meciuri ușoare în aceste două etape dar crede că echipa sa practică un fotbal mai bun și va reuuși să se impună: „Nu a fost deloc ușor până acum și nu va fi ușor nici în continuare în aceste două etape dar sunt convins că vom putea reuși să obținem două victorii pentru că am dovedit până acum că Pandurii joacă un fotbal bun și merită să rămână în prima divizie. Nu ne interesează deloc ce fac celelalte echipe, ne interesează doar ce facem noi și ne dorim o victorie în meciul de duminică. Așa este în fotbal, mai sunt și echipe care pierd și care se duc în liga a doua. Dar noi ne dorim să încheiem acest campionat, și mai ales acest ultim joc pe care îl vom juca în fața propriilor suporteri, cu o victorie. Vreau să reușim un joc bun și să câștigăm acest meci.”
Prezent la conferința de presă, vicepreședintele unuia dintre principalii sponsori, USMO, Viorel Temelescu, a precizat că Pandurii se află la doar 90 de minute de îndeplinirea obiectivului.

Oficialul consideră că s-a ajuns aici după o perioadă de coșmar pentru echipa din Târgu Jiu după ce jucătorii și-au dat seama că sunt echipe mult mai slabe în Liga I: „Suntem în fața ultimelor două partide din acest tur și din campionat, un campionat foarte dur și foarte agitat. Dar important este acum că ne mai despart doar 90 de minute de a ne realiza obiectivul care la un moment dat ni se părea că este un vis frumos dar s-a transformat după aceea în coșmar. Am reușit în acest mini-retur, mai bine zis în ultimele 10-12 partide să ne mobilizăm și atât corpul de antrenori cât și băieții au simțit și și-au dat seama că sunt nedreptățiți de soartă pentru că sunt în lotul nostru jucători buni, jucători de valoare, jucători de liga I. Cred că orgoliul lor a fost puțin zgândărit de faptul că puteau rămâne în liga I echipe mult mai slabe și mai puțin organizate decât noi.”

Publicat: 01 05. 2008, 16:55
Actualizat: 01 05. 2008, 17:59