Neagoe pleacă în vacanță în Cipru
Antrenorul echipei Pandurii va pleca azi în vacanță, pentru o săptămână, urmând să revină apoi la Târgu Jiu pentru a perfecta transferurile pentru noul sezon.
„Voi pleca și eu de vineri în concediu însă doar pentru o săptămână. Voi merge cu familia și cu prietenii în Cipru. Este posibil ca și Vali David, antrenorul cu portarii, să meargă cu noi în vacanța din Cipru, dar și alți prieteni de familie. Nu am posibilitatea să stau mai mult timp pentru că pe 11 se va reuni lotul și trebuie să ne ocupam de perfectarea transferurilor” a precizat Eugen Neagoe.
Jucând fotbal în campionatele din Cipru și Grecia, Eugen Neagoe a avut posibilitatea și voința de a învăța limbile acelor țări.
Tehnicianul pandurilor recunoaște că știe foarte bine limba greacă pe care o vorbește perfect: „Am jucat ca fotbalist în Grecia și Cipru și am învățat limba greacă. Vorbesc și acum pentru că am stat în Cipru doi ani și în Grecia un an și am învățat atunci perfect limba.”
În ceea ce privește echipa sa de club, Eugen Neagoe spune că nu poate perfecta deocamdată nici un transfer pentru că jucătorii doriți sunt de la echipe care momentan nu au o bancă tehnică sigură:
„Deocamdată nu putem face nimic în acest sens pentru că sunt echipe care nu au antrenori și nu avem practic ce să discutăm cu cluburile câtă vreme nu se știe ce jucători vor fi păstrați acolo. Un caz de acest gen este Rapid unde nu putem negocia pentru un jucător pentru că nu se știe cine va fi antrenorul.”
Â
Â
Â
Â
Â