Neagoe speră ca Sepsi să joace meciul cu Dinamo la Sfântu Gheorghe
Antrenorul echipei Sepsi OSK, Eugen Neagoe, a declarat, miercuri, că își dorește ca partida cu Dinamo, programată la sfârșitul lunii aprilie, în ultima etapă din turul play-out-ului, să se poată disputa pe arena modernizată din Sfântu Gheorghe.
„Dinamo este un club mare, dar, din păcate pentru ei, în acest moment nu sunt unde și-au dorit. Deci, vom avea adversari. În ultima etapă jucăm contra celor de la Dinamo. Sperăm să jucăm acasă și noi, să fie stadionul plin și să reușim să și câștigăm”, a spus Neagoe, într-o conferință de presă.
Sepsi, care a jucat meciurile din sezonul regulat pe stadioanele din Brașov și Ploiești, și-a finalizat arena din Sfântu Gheorghe, iar acum mai așteaptă doar avizele de la ISU pentru a reveni acasă. Stadionul din Sfântu Gheorghe are o capacitate de 5.000 de locuri.
Până la întâlnirea cu Dinamo, însă, Sepsi va debuta în play-out contra Concordiei Chiajna, într-un meci programat sâmbătă, de la 18:00, în deplasare.