Neagoe va antrena Pandurii încă un sezon

Antrenorul echipei Pandurii este la al treilea sezon cu echipa din Târgu Jiu. După ce a preluat echipa în urmă cu doi ani, Neagoe a avut o perioadă de doar trei luni de pauză, după ce a demisionat în luna decembrie a anului trecut, fiind rechemat la echipă de președintele Marin Condescu după primele două etape ale acestui sezon. Acum Neagoe își continuă la Pandurii contractul semnat pe trei ani în vara anului 2006.
Neagoe va continua să pregătească Pandurii Târgu Jiu și în viitorul sezon fiind reconfirmat de conducerea clubului ca antrenor al echipei gorjene.

Președintele Marin Condescu, a precizat că nu i-a propus antrenorului craiovean o prelungire a contractului în această vară dar i-a propus continuarea vechiului contract semnat în urmă cu doi ani, atunci când Neagoe a preluat Pandurii: „Nu i-am propus antrenorului Neagoe o prelungire de contract acum pentru că i-am propus în iarnă continuarea contractului pe care îl avea cu Pandurii Târgu Jiu e acum doi ani. Fiindcă Pandurii nu i-a desfăcut contractul de antrenor lui Eugen Neagoe în iarnă când a plecat. Pe perioada cât a fost plecat l-am suspendat doar fiind convins că, după o perioadă de reflecție, va reveni la echipă. Și se pare că pe perioada cât s-a întrerupt campionatul și perioada care a urmat după ce s-a reluat până când a revenit la echipă, Neagoe și-a făcut o analiză completă la toată activitatea sa de antrenor și cred că a fost foarte obiectiv. A văzut ce i-a lipsit ca să reușească și a aplicat ce a învățat în acea perioadă, cenzurându-se singur. Neagoe este antrenorul nostru și va continua cu Pandurii și în noul sezon”

Pentru că îl consideră ca fiind un tehnician care promite, președintele Condescu afirmă că Eugen Neagoe va fi unul dintre antrenorii care vor ajuta fotbalul românesc: „Eugen Neagoe, exact cum am spus și atunci când a plecat de la echipă, pentru că el a plecat și nu a fost dat afară de la Pandurii, este un antrenor care va avea un cuvânt de spus în fotbalul românesc. El face parte din categoria antrenorilor tineri care promit mult și ne îndreptățesc pe toți să credem că fotbalul românesc a încăput pe mâini bune. Pentru că antrenorii din generația lui Eugen au avut rezultate bune. Și Neagoe, și Dan Petrescu și Sabău sunt antrenori care vor confirma în viitor.”

Publicat: 15 05. 2008, 16:38
Actualizat: 15 05. 2008, 16:40