NEAȘTEPTAT: Pancu îi ia presiunea de pe umeri lui Copos!** Atacantul le cere celor care îl susțin să nu o mai facă: „Este prea mult scandal”
Daniel Pancu a aflat verdictul în cazul accidentării suferite în partida cu Universitatea Cluj și a răsuflat ușurat în momentul când a aflat că va sta pe tușă ceva mai mult de o lună, pronostic mult mai optimist decât cel inițial. Atacantul se arată însă deranjat de discuțiile despre situația lui contractuală, iscate imediat după accidentare.
„După controlul medical am aflat că voi lipsi între 5 și 6 săptămâni, dar e important că ligamentele încrucișate sunt întregi. Nu pot să spun că sunt mulțumit de ceea ce am auzit, dar oricum este mai bine decât se anticipa. Și dacă era mai grav, tot aș fi revenit, pentru că sunt un luptător. Le mulțumesc tuturor jucătorilor de la alte echipe și celor care m-au susținut în această perioadă. Totuși, parcă s-a făcut cam mult scandal legat de situația mea contractuală, de parcă era totul pregătit în caz că aș păți ceva. Este cazul să se oprească”, a spus Pancu.