Craiova fierbe înainte de meciul dintre Universitatea și FC U, echipele care în continuare se luptă pentru recunoașterea publică drept continuatoarea de drept a legendarei Știința.
Universitatea Craiova și FC U Craiova se întâlnesc luni, de la ora 19:55, în cel mai interesant meci al etapei cu numărul 26. Atmosfera din Bănie este încinsă înainte de meciul dintre cele două echipe, suporterii fiind prezenți în număr mare pe străzi înainte de startul partidei.
Fanii lui FC U Craiova s-au adunat în centrul orașului pentru a pregăti meciul împotriva rivalilor de la Universitatea.
Universitatea Craiova și FC U Craiova se întâlnesc în derby-ul etapei cu numărul 26 din Liga 1.
Cu toate că evoluează pe stadionul din Craiova în calitate de oaspeți, fanii lui FC U au reușit să facă rost de un număr impresionant de bilete pentru acest meci. Suporterii formației patronate de Adrian Mititelu au luat cu asalt străzile orașului înaintea partidei, fiind surprinși în număr mare în zona centrală.
Galeria lui FC U Craiova s-a mobilizat exemplar, suporterii cântând pe străzi înaintea duelului cu Universitatea.
Înaintea acestui meci, starea de spirit din cadrul celor două echipe este diferită, cu toate că ambele au reușit să câștige în runda precedentă. Dacă Universitatea Craiova este pe poziția a cincea, cu 39 de puncte, oaspeții de la FC U ocupă în continuare loc de baraj, fiind abia pe 13, cu un total de 24 de puncte.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER