Necruțători cu puștii:** Pandurii – Viitorul 4-1. Echipa lui Hagi cade pe loc retrogradabil
Echipa lui Cristi Pustai s-a distrat cu Viitorul lui Hagi, oltenii reușind să se impună la scor, 4-1
La scorul de 0-0 Cârstocea a ratat o lovitură de la 11 metri
Deși a trecut Săptămâna Mare, puștii lui Hagi, lipsiți de Dică, Alibec, Chițu și Larie și-au asumat postura mielușeilor de Paște în abatorul lui Pustai. Acceptând parcă sacrificiul, au ieșit la joc și pe spațiile lăsate Matulevicius (4) și Ibeh (15) îi puteau tranșa, dar străinii oltenilor au fost milostivi cu Buzbuchi. Avântul le-a adus și șansa serii oaspeților, spulberată însă de Cârstocea, superficial de la 11 metri. Rusu fusese agresat de Mingote, dar portughezul l-a anticipat pe executantul penalty-ului. Matulevicius nu a mai întârziat apoi riposta, lobându-l pe Buzbuchi la a treia șansă clară a gorjenilor în 20 de minute.
„Pandurii” i-au tratat la preț de matineu mai devreme de soroc pe adversari, care au înlănțuit apoi ocaziile, până când Benzar și-a trecut al doilea gol cu ștampilă de golazzo în Liga I, după cel cu Dinamo din tur. Prima parte a fost nedreaptă până la capăt cu inocenții constănțeni, fiindcă același Matulevicius a speculat bâlbâiala copilărească a lui Buzbuchi pe 6 metri. Spectatorii au strigat în cor Mamele, asta după ce stoperul a punctat pentru 3-1 la un corner, iar Anton le-a turnat beton în picioare puștilor resemnați, cu o reluare în vinclu.
CLICK AICI PENTRU COMENTARIUL LIVE-TEXT AL PARTIDEI DE LA TÂRGU JIU