Mureșan are opt eliminări în Liga I și câte una în cupă și în Europa League
Cinci din cele zece eliminări s-au produs în urma unui cartonaș roșu primit direct
Lăudat de aproape toți antrenorii care au trecut în ultimii ani prin curtea CFR-ului, mijlocașul Gabi Mureșan nu mai are viitor în Gruia. Arpad Paszkany e decis să scape de jucător, idee pe care și-a întărit-o după meciul cu Astra, de marți, când mijlocașul a văzut cartonașul roșu după numai 29 de minute. „E a nu știu câta eliminare inutilă, deși l-am tot avertizat să fie mai atent. Avem destule soluții pentru linia mediană pentru sezonul viitor”, a fost mesajul lui Paszkany către colaboratorii săi. CFR a mai încercat să scape de Mureșan și în precedentele ediții de mercato, dar fără succes. Fotbalistul a avut în urmă cu un an o ofertă concretă din China, dar a refuzat să plece, motivând că va fi prea departe de familie.
Va fi amendat cu 8.000 de euro
Până să plece însă de la CFR, Gabi Mureșan va simți în buzunar efectul gestului din semifinala cu Astra, șefii fiind deciși să-l amendeze cu 8.000 de euro. Va fi a doua sancțiune primită de veteranul campioanei după amenda de 4.000 de euro încasată în tur. Atunci, mijlocașul a fost pedepsit pentru eliminarea din minutul 22 al meciului cu Oțelul, de la Galați. De când s-a transferat la CFR, în iunie 2007, Mureșan a încasat 10 cartonașe roșii, jumătate dintre ele în ultimele două campionate, și 44 de cartonașe galbene, în 175 de meciuri în „vișiniu”. Astfel, în ultimii șase ani, Mureșan e jucătorul din România cu cele mai multe eliminări în cupă și în campionat. Pe locul doi se află Mădălin Ciucă, cu șapte eliminări, iar podiumul e completat de coelgul lui Mureșan, Ricardo Cadu, cu șase „roșii”. Jumătate din cele zece „roșii” ale lui Mureșan au venit în urma unor eliminări directe. Interesant este faptul că mijlocașul la închidiere n-a primit niciun cartonaș în cele 10 meciuri jucate în toamna lui 2012 în Liga Campionilor.
Nu au „închizători” cu Steaua Supărarea oficialilor lui CFR pe gestul lui Mureșan este accentuată și de faptul că mijlocașul va rata, aproape sigur, următoarele două partide de campionat, cel de duminică, de la Bistrița, și cel din 28 aprilie, cu Steaua, de pe teren propriu. Astfel, cu Vass, Sare și Godemeche accidentați, și cu Mureșan suspendant, antrenorul Eugen Trică va fi nevoit să improvizeze în linia mediană. Aproape sigur, postul lui Mureșan va fi ocupat de Maftei, care va fi preferat în locul tinerilor Muniru și Obiora.
Cred că este o întârziere de corelare între gândire și picioare. L-am mai atenționat și în trecut să nu mai primească atât de ușor cartonașe roșii Arpad Paszkany, finanțator CFR Cluj
Recordul de cartonașe roșii arătate într-un singur meci este de 36, într-un joc din liga a cincea argentiniană între echipele Claypole și Victoriano Arenas
16 eliminări are Sergio Ramos în opt ani la Real Madrid, record al clubului
Cel mai eliminat jucător din istoria Premier League este fundașul central irlandez Richard Dunne, cu opt cartonașe roșii în 451 de meciuri
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER