FCSB se deplasează la Craiova pentru duelul cu echipa lui Mangia în Liga 1 Betano. Prezent la conferința de presă premergătoare partidei, Dragoș Nedelcu a declarat că nu știe pe ce poziție va juca în Bănie.
„Nu am aflat (n.red. – postul pe care va juca). Știu doar ce declară patronul nostru la televizor. Oriunde sunt introdus, voi da 100%„, a spus Nedelcu la conferința de presă.
Referitor la meciul cu Craiova, mijlocașul este conștient că gazdele vor da totul pentru un succes în fața FCSB-ului, astfel că partida se anunță una dificilă.
„E o partidă foarte grea, pentru că jucătorii Craiovei sunt valoroși. Au un grup fruomos acolo și o să fie foarte mulți spectatori. Va fi o presiune în plus pentru ei, zic eu. Noi mergem acolo să fim agresivi, să dăm toul pe teren și să luăm cele trei puncte!„, a mai spus Dragoș Nedelcu.
În privința celui mai periculos adversar, mijlocașul a fost clar. Principalul pericol este Alexandru Mitriță: „E foarte valoros, foarte bun unu contra unu, dar am mai spus că echipa Craiovei nu stă în Mitriță. Sunt foarte mulți jucători acolo care pot face diferența și trebuie să fim atenți la toți„. Partida dintre Craiova și FCSB este programată duminică, de la ora 21:00.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER