Negocieri la sânge** pentru David Lopes
Dinamo și-a fixat o nouă țintă pentru postul de fundaș central.
Este vorba de David Lopes (27 de ani), stoperul celor de la
Cordoba. De ieri, negocierile au intrat în linie dreaptă, însă nu
sunt deloc ușoare.
Brazilianul înalt de 1,90 metri și-a dat acordul să vină la Dinamo,
iar Nicolae Badea a anunțat acest lucru ieri. „Jucătorul a
acceptat. Am discutat și am ajuns la un punct comun. El vrea să
vină la București. Îl așteptăm zilele viitoare”, a spus
președintele Consiliului de Administrație la Sport.ro. Mai rămâne
să se semneze și înțelegerea cu cei de la Cordoba, iar ieri
„câinii” au trimis oferta lor. Aici lucrurile se complică, pentru
că cei din „Ștefan cel Mare” vor un împrumut până în vară al
brazilianului în schimbul sumei de 100.000 de euro.
Pretenții
înjumătățite
Spaniolii au alte gânduri și nu vor să se despartă de fundaș decât
definitiv. Iar pretențiile nu sunt deloc mici, o spune chiar
directorul sportiv al ibericilor. „Stăm la discuții doar dacă apar
propuneri de cumpărare de la 600.000 de euro în sus”, a declarat
Javier Zubillaga. Dinamoviștii ar fi de acord cu achiziționarea lui
Lopes doar din vară, asta în cazul în care sud-americanul va
confirma în cele 17 etape ale returului.
Astăzi, roș-albii așteaptă răspunsul celor de la Cordoba și se pare
că ar fi dispuși să mărească potul cu încă 50.000 de euro, în cazul
în care prima ofertă va fi refuzată. Aseară târziu, dinspre Spania
a răzbătut informația că echipa Cordoba a mai lăsat din pretenții
și că ar fi dispusă să accepte, până la urmă, doar 300.000 de euro
în schimbul unui transfer definitiv al lui Lopes!
Lopes
vine mâine la București
David Lopes i-a anunțat pe șefii clubului din „Ștefan cel Mare”
data pentru care a reușit să își rezerve biletele de avion și va
demara imediat discuțiile în privința contractului său. Un atu
important pentru Dinamo este verdictul antrenorului de la Cordoba,
care a anunțat conducerea echipei că se poate dispensa de
serviciile stoperului său.
„Discutăm cu clubul Cordoba. Le-am trimis o ofertă și
așteptăm răspunsul lor”
Nicolae Badea, președinte CA Dinamo
„Stăm la discuții cu oricine vrea să-l cumpere pe Lopes
de la 600.000 de euro în sus”
Javier Zubillaga, director sportiv Cordoba
Fernando
Cedrola, la Dinamo II
În vârstă de 23 de ani, Fernando Cedrola (foto) a fost testat
alături de Zivny în amicalul „satelitului” cu CS Buftea, de
sâmbătă. Se pare totuși că fotbalistul este mai degrabă o variantă
pentru Dinamo II. „Fernando este mai degrabă o țintă pentru echipa
antrenată de Costel Orac. Este mai tânăr decât Zivny”, a spus
Nicolae Badea.
Martin
Zivny mai rămâne
Adus în probe săptămâna trecută, cehul Martin Zivny (foto) va
rămâne în continuare la Dinamo pentru a fi testat. Ieri a făcut
vizita medicală, iar Nicolae Badea a vorbit despre situația lui.
„Dacă vine Lopes, nu cred că o să plece Zivny. Dacă el îi va
convinge pe antrenori, atunci o să rămână și o să fie o soluție
pentru prima echipă”.