Negocieri prin SMS
Prezent la partida cu Oțelul Galați, Lutz Stache a preferat să
urmărească meciul din peluză, din mijlocul galeriei. Culmea că asta
nu e o premieră pentru omul de afaceri german. Nu este prima dată
când Stache preferă să urmărească un meci din peluză, pentru că el,
la jocurile lui Energie Cottbus de pe teren propriu, stă numai în
mijlocul suporterilor. Tacticos, neamțul și-a pus ochelarii și a
privit meciul. A aplaudat alături de ultrași, le-a cerut celor din
jur să-i explice de ce șeful galeriei are un microfon prin care dă
tonul și, ca un suporter adevărat, nu s-a clintit atunci când
fumigenele și-au făcut apariția în peisaj, deși era vizibil
deranjat de fumul înecăcios.
Încântat de ceea ce se întâmpla în jurul său, neamțul l-a sunat
pe George Copos după fiecare gol marcat de rapidiști și i-a spus că
și-ar fi dorit să fie alături de el în mijlocul fanilor. Însă Copos
a hotărât să stea departe de stadion și a plecat la Brașov, de unde
a urmărit la televizor evoluția elevilor lui Nae Manea. La finalul
jocului, Copos i-a trimis lui Lutz Stache un SMS în care i-a
transmis: „Am câștigat. Abia aștept să ne întâlnim mâine (n.r. –
ieri)”.
Negocierile
avansează
Așa că ieri-dimineață, George Copos a venit la întâlnirea cu Lutz
Stache binedispus după victoria Rapidului. Cei doi oameni de
afaceri au decis să încheie un pre-closing, adică un contract
anterior finalizării tranzacției. În acest document sunt stipulate
toate problemele legate de vânzarea clubului și condițiile puse de
investitorul german, dar și redactarea finală a contractului de
vânzare-cumpărare.
„Mi-a plăcut atmosfera. De-abia aștept să mai văd un
meci din mijlocul galeriei”, Lutz Stache, om de
afaceri