Negoiță: „99% intru în fotbal, țin cu Dinamo de 2 ani!”

Posibilul acționar dinamovist, Ionuț Negoiță, a spus că este foarte hotărât să intre în fotbal. Acesta a precizat că este dinamovist de doi ani și că Steaua va pierde cu 2-1 meciul cu Dinamo.

"Așa cum am spus-o și până acuma, intenția mea de a intra în fotbal este de 99%. Acel 1% este o portiță în caz că mă răzgândesc. Fără discuții că sunt dinamovist. De doi ani simpatizez cu această echipă. Sunt într-o fază de discuție incipientă. Trebuie să mă familiarizez cu bussines-ul ăsta legat de fotbal, apoi îmi pot da cu părerea despre ce pot face acolo sau nu. Nu mă interesează imaginea. Fotbalul nu îți asigură cel mai înalt grad de notorietate. Nu aș avea probleme cu cei care m-ar ataca. Sâmbătă voi fi prezent la meci și cred că va câștiga Dinamo cu 2-1", a spus Ioan Negoiță la televiziunea gazetei.

Publicat: 30 10. 2008, 21:41
Actualizat: 31 10. 2008, 11:45