Negoiță a fixat obiective pe termen scurt
„Câinii” au bifat primele trei puncte din cele 12 impuse de Ionuț Negoiță în următoarele cinci meciuri. Dacă în acest interval vor strânge punctaj maxim, acționarul a promis și o primă surpriză
În cazul în care nu vor atinge obiectivul de 12 puncte din 15 posibile, Negoiță a transmis că fotbaliștii vor face Sărbătorile cu buzunarele goale
În numărul de ieri, ProSport a scris despre vizita pe care Ionuț Negoiță a făcut-o vineri în cantonamentul de la Săftica. Alături de președintele Constantin Anghelache, acționarul a anunțat obiectivul „câinilor” pentru acest final de an. Patronul de la Rin le-a prezentat elevilor lui Stoican trei variante.
15 puncte din 15 și vine Moș Crăciun
Negoiță a promis că dacă echipa va lua 15 puncte din 15 posibile, din meciurile cu Gaz Metan (câștigat între timp), Săgeata Năvodari (deplasare), Botoșani (acasă), ACS Poli (acasă) și Vaslui (deplasare) toată echipa va încasa salariile restante plus o primă consistentă, fără a comunica valoarea acesteia.
12 din 15 intră salariul
Fotbaliștilor le-a fost prezentat și planul de avarie. 12 puncte din 15 posibile, iar această performanță ar aduce plata salariilor restante.
Mai puțin de 12 puncte, Sărbători fără brad
În cazul în care „câinii” nu vor strânge nici măcar 12 puncte, Negoiță a amenințat și a comunicat sec: „O să aveți Sărbători cu buzunare goale”.
Remunerație / 3.000 de euro, tranșa maximă
Jucătorii sunt indignați și de felul în care virează salariile Ionuț Negoiță. Aceste nemulțumiri îi vizează pe cei care au salariul mai mare de 3.000 de euro, asta din cauză că, lunar, aceasta este suma maximă virată în conturile fotbaliștilor. Dacă un jucător câștigă mai mult de 3.000 de euro, atunci trebuie să se descurce cu acești bani, iar datoria urmează să și-o recupereze cu altă ocazie. Astfel, conducerea a strâns datorii însemnate către jucătorii care au salarii mai mari de 3.000 de euro.