Negoiță, „absent” de la Dinamo: „Nu mai face parte din viața acestei echipe. Deciziile îmi aparțin mie!” Anunțul făcut de un oficial din „Ștefan cel Mare”
Conferința de prezentare a lui Mircea Rednic drept noul antrenor al lui Dinamo a venit, printre altele, cu un anunț surprinzător pentru fanii echipei din Ștefan cel Mare: Alexandru David, președintele clubului, a dezvăluit că Ionuț Negoiță nu s-ar mai implica în viața echipei.
Deși toate deciziile importante au părut că se iau în birourile înalte de la RIN, David susține că Negoiță nu se mai implică în viața echipei atât timp cât aceasta se autofinanțează. Președintele roș-albilor a făcut anunțul, apoi și-a argumentat cuvintele: „Domnul Negoiță nu mai face parte din viața acestei echipe. De ce? Ne-a transmis că atâta timp cât clubul se autofinanțează, decizia dânsului e aproape spre zero. El intervine doar când îi cer sfatul, când contractăm cheltuieli către club. Din punctul ăsta de vedere. clubul se autofinanțează.
Deciziile, din punctul de vedere al managementului, îmi aparțin mie și altor oameni. Am apreciat că în acest moment dificil domnul Negoiță și domnul Rednic au lăsat toate lucrurile în urmă și au pus binele clubului înaintea orgoliilor personale”, a punctat David, luni, în conferința de presă în care i-a stat alături lui Mircea Rednic la startul celui de-al patrulea mandat al „Puriului” în Ștefan cel Mare.
În lipsa lui Negoiță, deciziile sunt luate de Alexandru David, cel care ocupă funcția de președinte, și de secretarul general Bogdan Bălănescu. După plecarea lui Ionel Dănciulescu și refuzul lui Florin Prunea, clubul a rămas fără un manager general care să facă legătura între partea sportivă și cea administrativă.