Negoiță anunță: „Am luat 50.000 de euro la transferul lui Curtean. Pe Luchin l-am dat gratis”. Presa din Bulgaria are o altă versiune

Negoiță anunță:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Într-un interviu acordat ProSport, Ionuț Negoiță a oferit prima declarație oficială legată de suma pe care Dinamo în contul cedării lui Alexandru Curtean și Srjan Luchin la Botev Plovdiv: „S-au scris numai prostii. Vă spun acum în premieră, pe Luchin nu am luat niciun ban, iar pe Curtean am încasat 50.000 de euro. Iar jucătorii au primit condiții mai bune acolo, financiar vorbind„.

În concluzie, „câinii” l-au vândut doar pe Curtean, pentru 50.000 de euro, în timp ce Luchin, fotbalist aflat de mai mulți ani în anturajul echipei naționale, a fost cedat gratis. Ultimul aspect a fost contestat, în momentul parafării înțelegerii, de Cristea Opria, fostul impresar al stoperului, cel care, conform contractului, la o eventuală vânzare a timișoreanului ar fi trebuit să primească 50% din suma încasată de Dinamo, dar nu mai puțin de 300.000 de euro. Opria a fost fentat simplu. Jucătorul și-a reziliat de comun acord contractul cu clubul, iar procuratorul a rămas cu buza umflată și a deschis un proces la FIFA. De ce o astfel de strategie? Explică acționarul formației din „Ștefan cel Mare”. „Ei își doreau să plece, noi vrem să întinerim echipa. Îi vedeam că nu mai au tragere de inimă, plus vârsta, așa că i-am lăsat să plece în condițiile acestea„. Și a mai existat un motiv: salariile mari ale celor doi jucători. Curtean era remunerat cu 10.000 de euro lunar, iar Luchin cu 12.000 de euro, plus bonusuri importante. De exemplu, fundașul central al „câinilor” încasa 4.000 de euro pentru fiecare convocare la echipa națională.

„S-au scris numai prostii”: 850.000 de euro

„S-au scris numai prostii”, așa începe declarația lui Negoiță care anunță cât a încasat clubul patronat de el din vânzarea a doi dintre cei mai bine cotați fotbaliști din lot. Primii „care au scris prostii” pe marginea acestui subiect au fost jurnaliștii de la Sofia, cei care au notat că Botev a plătit pentru cei doi jucători suma de 850.000 de euro. Suma a fost confirmată și din sursele ProSport, însă, în actele parafate de cele două părți se pare că este trecută suma anunțată de Ionuț Negoiță.

Conform, sportal.bg, într-un articol publicat la data de 11.01.2014, jurnaliștii bulgari anunță că Luchin și Curtean au fost vânduți de Dinamo la Botev în schimbul a 850.000 de euro, 500.000 pentru Luchin, 350.000 pentru Curtean. În continuarea articolului se menționează că părțile anunță că afacerea a fost gratis. În același articol mai este trecut un detaliu. Este vorba de transferul lui Michel Platini, fotbalist pe care formația din „Ștefan cel Mare” l-a transferat în 2012 de la ȚSKA Sofia. Atunci, ȚSKA a anunțat că atacantul brazilian a fost achiziționat de „câini” în schimbul a 10.000 de euro, clubul fiind în imposibilitate să-i mai supoarte salariul. Cum Platini era destul de bine cotat, la acel moment fiind unul dintre golgheterii ligii de la sud de Dunăre, jurnaliștii au tras un semnal de alarmă.

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Florin CARAMAVROV / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mario, reacţie halucinantă după ce a ieşit din BAC: 'Am ieşit să beau'. Ce notă crede că ia la Română 😂
Mario, reacţie halucinantă după ce a ieşit din BAC: 'Am ieşit să beau'. Ce notă crede că ia la Română…
A venit explicația, după scandalul declanșat în Spania – Germania din ”sferturile” EURO 2024
A venit explicația, după scandalul declanșat în Spania – Germania din ”sferturile” EURO 2024
Antonia s-a trezit cu un mesaj de la fiul lui Ștefan Bănică Jr. după ce a publicat o fotografie provocatoare pe internet. Ce replică i-a dat lui Radu Bănică când a văzut reacția pe care a avut-o?
Antonia s-a trezit cu un mesaj de la fiul lui Ștefan Bănică Jr. după ce a publicat o fotografie provocatoare…
Italienii au analizat doi români de la EURO 2024 și au dat verdictul: „Niciun moment marcant”
Italienii au analizat doi români de la EURO 2024 și au dat verdictul: „Niciun moment marcant”
Iubita lui Ciprian Marica a arătat TOT la plajă! A încins nisipul: cât de sexy este blondina, deși a adus pe lume doi copii
Iubita lui Ciprian Marica a arătat TOT la plajă! A încins nisipul: cât de sexy este blondina, deși a adus…
Tragedia momentului pe Podul Grant din Capitală. Un motociclist a murit după ce a fost proiectat pe şinele de tramvai!
Tragedia momentului pe Podul Grant din Capitală. Un motociclist a murit după ce a fost proiectat pe şinele de tramvai!
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
Reacţia unui băimărean când a văzut cam cât ar trebui să cheltuiască pe zi la mare, în România.
Reacţia unui băimărean când a văzut cam cât ar trebui să cheltuiască pe zi la mare, în România. "Oameni buni,…
Această INVENȚIE de acum 40.000 de ani a SCHIMBAT ISTORIA MODEI pentru totdeauna!
Această INVENȚIE de acum 40.000 de ani a SCHIMBAT ISTORIA MODEI pentru totdeauna!
Câţi bani a putut primi văduva victimei lui Mario Iorgulescu: Nu sunt două milioane de euro. Mi-a omorât soţul!
Câţi bani a putut primi văduva victimei lui Mario Iorgulescu: Nu sunt două milioane de euro. Mi-a omorât soţul!
Meteorologii Accuweather anunță 11 zile de mega-caniculă și risc uriaș de radiații în România. Ce se întâmplă în București
Meteorologii Accuweather anunță 11 zile de mega-caniculă și risc uriaș de radiații în România. Ce se întâmplă în București
TESTARE pentru șoferii din România. NOILE REGULI se vor aplica în toată țara
TESTARE pentru șoferii din România. NOILE REGULI se vor aplica în toată țara
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Ubisoft a anunțat finalizarea unui joc așteptat. Studioul din București a participat la dezvoltare
Ubisoft a anunțat finalizarea unui joc așteptat. Studioul din București a participat la dezvoltare
Adrian Mititelu, evacuat cu poliția din Tribunal, la procesul cu FRF. Incredibil ce au făcut oamenii legii cu el afară
Adrian Mititelu, evacuat cu poliția din Tribunal, la procesul cu FRF. Incredibil ce au făcut oamenii legii cu el afară
Deschamps a spus motivul real pentru care Mbappe a ieşit de pe teren la pauza prelungirilor
Deschamps a spus motivul real pentru care Mbappe a ieşit de pe teren la pauza prelungirilor
Ce ai de făcut când primești SMS de la Poliție?
Ce ai de făcut când primești SMS de la Poliție?
Cine ar fi, de fapt, iubita lui Babasha. Artistul nu se mai ascunde: „Fără cuvinte”
Cine ar fi, de fapt, iubita lui Babasha. Artistul nu se mai ascunde: „Fără cuvinte”
×