Negoiță anunță schimbări importante în iarnă: „Unii jucători sunt indolenți! Cei vechi mă dezamăgesc aproape la fiecare meci”

Negoiță anunță schimbări importante în iarnă:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo a pierdut partida cu CFR Cluj, scor 0-1, iar „câinii” au ajuns la „cota cinci” în ceea ce privește înfrângerile. Deocamdată, echipa lui Stoican se află pe locul șapte în clasament, însă în funcție de rezultatele din această etapă mai poate coborî două sau trei poziții.

Ionuț Negoiță nu mai suportă indolența unor jucători și anunță schimbări importante în iarnă la echipă. Unul dintre cei nominalizați a fost Luchin, care după părerea acționarului „câinilor” a fost vinovat la golul încasat de Dinamo la Cluj.

„Unii jucători, de la care am mari pretenții, sunt foarte indolenți. Până acum am tăcut din gură, dar văd că nu se poate. Luchin a tratat foarte lejer faza din care am luat golul de la Cluj. Sunt neglijențe nepermise la un asemenea nivel și pierdem puncte.

Nu înțeleg de ce unii jucători sunt indolenți față de club și față de suporteri. Problema e că jucătorii noi au prestații bune. iar cei vechi mă dezamăgesc aproape la fiecare meci. Matei a jucat foarte bine, și-a dat toată silința. Nu s-a simțit că am avut un om în plus pe teren. Am mai văzut partide în care mobilizarea jucătorilor acoperă lipsa unui coleg. Clujul era de băut aseară, măcar un egal puteam obține.  

Eu fac eforturi enorme ca salariile să fie achitate, dar doi-trei jucători tratează superficial fazele, sunt indolenți, iar noi suferim. Vom mai face la iarnă și la vară transferuri. Vreau jucători care își doresc să joace la Dinamo, care dau totul pe teren. Nu mă mulțumesc cu puțin, pentru că am făcut eforturi mari.” a spus Ionuț Negoiță la Sport.ro

Negoiță a spus că își dorește un jucător precum Dănciulescu la echipă, însă acesta ar trebui să fie mult mai tânăr.

„Avem nevoie de un jucător precum Dănciulescu, dar care să fie mult mai tânăr.” a mai spus Negoiță.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mario, reacţie halucinantă după ce a ieşit din BAC: 'Am ieşit să beau'. Ce notă crede că ia la Română 😂
Mario, reacţie halucinantă după ce a ieşit din BAC: 'Am ieşit să beau'. Ce notă crede că ia la Română…
A venit explicația, după scandalul declanșat în Spania – Germania din ”sferturile” EURO 2024
A venit explicația, după scandalul declanșat în Spania – Germania din ”sferturile” EURO 2024
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant făcut de fiica fostului milionar! Unde l-a dus pe tatăl ei?
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant făcut de fiica fostului milionar!…
Italienii au analizat doi români de la EURO 2024 și au dat verdictul: „Niciun moment marcant”
Italienii au analizat doi români de la EURO 2024 și au dat verdictul: „Niciun moment marcant”
Iubita lui Ciprian Marica a arătat TOT la plajă! A încins nisipul: cât de sexy este blondina, deși a adus pe lume doi copii
Iubita lui Ciprian Marica a arătat TOT la plajă! A încins nisipul: cât de sexy este blondina, deși a adus…
Tragedia momentului pe Podul Grant din Capitală. Un motociclist a murit după ce a fost proiectat pe şinele de tramvai!
Tragedia momentului pe Podul Grant din Capitală. Un motociclist a murit după ce a fost proiectat pe şinele de tramvai!
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
Reacţia unui băimărean când a văzut cam cât ar trebui să cheltuiască pe zi la mare, în România.
Reacţia unui băimărean când a văzut cam cât ar trebui să cheltuiască pe zi la mare, în România. "Oameni buni,…
Această INVENȚIE de acum 40.000 de ani a SCHIMBAT ISTORIA MODEI pentru totdeauna!
Această INVENȚIE de acum 40.000 de ani a SCHIMBAT ISTORIA MODEI pentru totdeauna!
Câţi bani a putut primi văduva victimei lui Mario Iorgulescu: Nu sunt două milioane de euro. Mi-a omorât soţul!
Câţi bani a putut primi văduva victimei lui Mario Iorgulescu: Nu sunt două milioane de euro. Mi-a omorât soţul!
Meteorologii Accuweather anunță 11 zile de mega-caniculă și risc uriaș de radiații în România. Ce se întâmplă în București
Meteorologii Accuweather anunță 11 zile de mega-caniculă și risc uriaș de radiații în România. Ce se întâmplă în București
NU MAI POȚI avea permis dacă nu treci testul. Anunț de la Guvern astăzi, 6 IULIE: Se face ca în toată lumea
NU MAI POȚI avea permis dacă nu treci testul. Anunț de la Guvern astăzi, 6 IULIE: Se face ca în…
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Ubisoft a anunțat finalizarea unui joc așteptat. Studioul din București a participat la dezvoltare
Ubisoft a anunțat finalizarea unui joc așteptat. Studioul din București a participat la dezvoltare
Adrian Mititelu, evacuat cu poliția din Tribunal, la procesul cu FRF. Incredibil ce au făcut oamenii legii cu el afară
Adrian Mititelu, evacuat cu poliția din Tribunal, la procesul cu FRF. Incredibil ce au făcut oamenii legii cu el afară
Deschamps a spus motivul real pentru care Mbappe a ieşit de pe teren la pauza prelungirilor
Deschamps a spus motivul real pentru care Mbappe a ieşit de pe teren la pauza prelungirilor
Ce ai de făcut când primești SMS de la Poliție?
Ce ai de făcut când primești SMS de la Poliție?
Cine ar fi, de fapt, iubita lui Babasha. Artistul nu se mai ascunde: „Fără cuvinte”
Cine ar fi, de fapt, iubita lui Babasha. Artistul nu se mai ascunde: „Fără cuvinte”
×