Negoiță atacă, Bonetti vede măgari!** Pentru prima dată, italianul și-a pierdut sprijinul fanilor
După meciul cu Voința Sibiu, Negoiță i-a transmis lui Bonetti primul avertisment public
Italianul i-a numit „măgari” pe toți cei care nu pricep proiectul pe care îl are la Dinamo și pe cei care îl contestă
Capitalul de încredere pe care Bonetti l-a primit din partea celor trei acționari ai lui Dinamo e pe cale să se epuizeze. După evoluția slabă a „câinilor” din Cupa României cu Sibiu, meci câștigat abia în prelungiri cu 2-1, Ionuț Negoiță l-a ironizat pe antrenorul italian și a anunțat că tehnicianul va fi băgat în ședință. În replică, fără să dea vreun nume, Bonetti și-a insultat contestatarii și a încercat să se apere.
„Un grande partita!”
„A fost un grande partita”, și-a început Negoiță discursul la finalul victoriei triste de marți seara. „Jocul a fost slab, sunt îngrijorat. Așteptăm stabilitate și vrem niște explicații. Jucători avem, dar nu înțeleg încotro mergem”, a continuat proprietarul de la RIN. Acesta a încheiat printr-un soi de ultimatum: „Nu contează că batem, că nu batem, Bonetti trebuie să ne explice ce se întâmplă”.
Discursul celui mai proaspăt acționar dinamovist vine după ce, înaintea meciului, a avut o ședință cu Badea și Săvulescu în care s-a analizat atent situația echipei. Acționarii nu sunt de acord cu felul în care italianul organizează echipa. Ei nu înțeleg cum, în contextul unui joc slab al roș-albilor, Bonetti îi sare sistematic din planurile sale pe Rus sau Andrei Cristea, după ce Dănciulescu abia a fost reintegrat în angrenajul „câinilor”.
„Dubla” cu Pandurii și Mediaș îi poate fi fatală
Singurele argumente pe care Bonetti le mai are în favoarea sa sunt situația oarecum decentă din clasament și suportul încă necondiționat pe care italianul îl primește din partea Peluzei „Cătălin Hîldan”. Cu toate acestea, antrenorul dinamovist depinde foarte tare de rezultatele pe care le va obține în următoarele două etape, cu Pandurii, acasă, și în deplasare la Mediaș. Dacă nu se va obține măcar o victorie în aceste două partide, acționarii vor să profite de pauza pe care meciurile echipei naționale o oferă și se gândesc să-l demită pe Bonetti, cauza principală fiind jocul dezastruos al „câinilor”
Contestat și de fani
Evoluțiile insipide înlănțuite de Dinamo în ultima vreme au întors și o parte a suporterilor împotriva antrenorului din „Groapă”. Spre finalul meciului cu Voința Sibiu, Bonetti a fost huiduit de suporterii de la tribuna „0” și tribuna a II-a, iar după terminarea partidei a fost așteptat la ieșirea de la vestiare de un grup de fani care l-au ironizat energic.
Italianul și-a jignit contestatarii
Reacțiile negative în lanț de la finalul meciului cu Sibiu, care au culminat cu declarațiile lui Ionuț Negoiță, l-au forțat pe Bonetti să iasă din silenzio stampa. Italianul a comentat pe contul său de facebook situația în stilu-i caracteristic. „După victoria cu U Cluj și cea cu Sibiu, măgarii s-au întors. Le transmit că în fotbal contează prezentul și calitatea sa, nu trecutul sau viitorul”, a fost mesajul pe care italianul l-a scris împotriva contestatarilor imediat după ce a aflat declarațiile lui Negoiță. Bonetti a încercat să justifice și lipsa de consistență a jocului și a marșat pe ideea de întinerire a lui Dinamo. „Cine face spectacol în România? Ce rezultate au CFR, Vaslui sau Petrolul în campionat? Aveți idee ce înseamnă să începi un proiect bazat pe tineri? N-ați vizionat o partidă bună, dar ați văzut câți tineri născuți în 91, 92, 93 sau 94 au fost pe teren?”, a explicat tehnicianul italian marți noapte.
Credeți că folosind tineri poți câștiga mereu spectaculos, chiar și contra unei echipe din liga secundă?
Dario Bonetti, antrenor Dinamo
În campionat suntem OK, locul cinci, cu un meci în minus. Jocul mă preocupă, a fost unul slab
Ionuț Negoiță, antrenor Dinamo
4 victorii și tot atâtea înfrângeri a strâns Dinamo în acest sezon cu Bonetti la cârmă în cele 12 meciuri disputate