Negoiță confirmă varianta Dănciulescu-antrenor secund: „Am avut această discuție! Va avea și rolul ăsta”

Așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate, Dănciulescu are pregătit la Dinamo un nou post, cel de antrenor-jucător. Negoiță a recunoscut pentru ProSport planurile în ceea ce îl privește pe atacantul „câinilor: „Am avut o discuție cu el, va avea acest rol”.

„Este o trecere firească pentru Dănciulescu, am avut o discuție cu el în acest sens, iar el va avea acest dublu rol, antrenor-jucător. Mai mult antrenor. Danciu s-a înscris și la școala de antrenori, iar experiența lui și performanțele pe care le-a avut în carieră și la Dinamo ne vor ajuta și din această nouă postură„, a spus Ionuț Negoiță pentru ProSport.

Dănciulescu, ca Giggs

Vârful de 36 de ani va rămâne și jucător la Dinamo, iar șefii se așteaptă ca golgheterul în activitate al Ligii 1 să joace un rol extrem de important în „îndulcirea” relațiilor dintre jucători și Gheorghe Mulțescu, după ce între cele două părți apăruseră mai multe probleme de comunicare și nu numai.

Mutarea gândită de Mulțescu și Negoiță e similară cu cea făcută de David Moyes la Manchester United, la începutul acestui sezon, când i-a oferit un post de antrenor legendarului Ryan Giggs. Galezul rămâne și jucător în acest sezon, dar îl va ajuta pe Moyes și cu pregătirea echipei.

Publicat: 14 08. 2013, 19:11
Actualizat: 14 08. 2013, 19:22