Negoiță dă asigurări:** „Dinamo nu va avea porbleme cu obținerea licenței”
Acționarul dinamovist Ionuț Negoiță spune că formația din „Ștefan cel Mare” nu va avea probleme cu obținerea licenței și se declară convins că problemele financiare vor fi date uitării în scurt timp.
Negoiță a explicat și de ce îi va ține pumnii Stelei în partidele cu Chelsea, din Europa League: punctele aduse de rivală o pot ajuta și pe Dinamo.
„Soluții sunt. În proporție de peste 90% nu cred că vom avea probleme cu licența. Există interes și implicare din partea celor trei acționari. Încercăm să găsim cea mai bună soluție pentru deblocarea situației. Nu ar trebui să apară surpriză, dar e normal să îmi păstrez o rezervă.
Pe mine mă interesează ca Dinamo să ajungă acolo unde îi este locul.
Chiar dacă Steaua este cea mai mare rivală a lui Dinamo, trebuie să recunoaștem că avem și un interes aici. E vorba despre punctele acumulate în Europa. Dinamo poate beneficia de punctele acumulate de Steaua și CFR Cluj în acest sezon”, a declarat Ionuț Negoiță la Sport.ro.