Negoiță e hotărât: „Vreau să cedez TOTAL clubul! Am făcut imposibilul la Dinamo!” Condițiile patronului din „Ștefan cel Mare” pentru cei interesați

Dinamo a pierdut și meciul cu Concordia Chiajna după cel cu ASA Târgu-Mureș, iar situația este foarte tensionată în „Ștefan cel Mare”. Puținii suporteri care au fost sâmbătă seară prezenți pe stadion i-au cerut demisia antrenorului Ioan Andone ca urmare a acestui nou eșec.

Ionuț Negoiță este decis să plece de la Dinamo. Omul de afaceri care a reușit să scoată clubul din insolvență și să-l repună pe linia de plutire spune că este hotărât 100% să cedeze echipa.

‘Fiind singur la club, am nevoie de ajutoare. Sunt dispus să cedez acest club. Am făcut tot ce am putut, eforturi supraomenești chiar, dar nu merită să le mai fac. Mi-au creat doar probleme aceste eforturi, dar le-am făcut pentru echipa mea de suflet. Vreau să găsesc pe cineva căruia să-i dau clubul. Vreau să cedez clubul total. Îl cedez unei persoane sau unor persoane care pot dovedi că pot face mai mult decât mine. Oamenii potenți din punct de vedere financiar și care au un plan mă pot căuta, sunt foarte decis. Nu de acum, ci de acum două săptămâni, când am vrut să fac o conferință de presă și să fac anunțul.

Îmi doresc să vina altcineva și să preia clubul cu totul. Din păcate, în România sunt doar pretenții și totul pică în sarcina unui singur om. Avem pretenții, vrem multe și toată lumea stă la cotitură să ciupească”, a declarat Negoiță la DigiSport.

Negoiță nu pleacă cu regrete din „Ștefan cel Mare”. Chiar dacă admite că a făcut și unele greșeli, finanțatorul dinamovist este convins că a creat o echipă bună la Dinamo iar rezultatele vor veni mai devreme sau mai târziu.

„Managamentul meu nu e perfect, dar am făcut și fac tot ce pot. Cred că am făcut imposibilul până acum. Cred că unii suporteri sunt influențați. Avem un lot peste ce am avut până acum, am spart și acel plafon salarial, avem condiții foarte bune, peste orice echipă din România, avem salariile la zi, dar cred că prea multă liniște strică. Văd o oarecare bătaie de joc din partea unora. Sunt foarte relaxați. Dacă vom avea rezultate, o să mai fac eforturi. Dacă nu avem rezultate, nu o să mai fac eforturi.

Lotul actual e peste cel de anul trecut. Cu excepția lui Mevlja, care și-a dorit să plece, am păstrat cei mai buni jucători. E stupid că pierdem puncte cu cele mai slabe echipe. Știm să jucăm fotbal doar cu echipele bune. E vorba de atitudine și asta mă deranjează cel mai tare”, a încheiat Negoiță.

Publicat: 25 09. 2016, 08:35
Actualizat: 25 09. 2016, 09:05